x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traficul la primele ore: Ceață densă pe multe drumuri din țară

Traficul la primele ore: Ceață densă pe multe drumuri din țară

de Redacția Jurnalul    |    03 Dec 2022   •   07:40
Traficul la primele ore: Ceață densă pe multe drumuri din țară

Se circulă în condiții de ceață densă pe mai multe drumuri din județele Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Iași, Mureș și Prahova. DN 15 Târgu Mureș-Turda, între localitățile Luna și Luncani, județul Cluj, este blocat parțial din cauza unui accident.

Se circulă în condiții de ceață densă, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Iași, Mureș și Prahova.

Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN1 București-Ploiești și DN7 Pitești-Sibiu se circulă în condițiile unui carosabil parțial uscat, cu vizibilitate bună și fără evenimente rutiere în desfășurare:

"În contextul în care se circulă în condiții de ceață, pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, șoferii sunt sfătuiți:

- Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;

- Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;

- Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;

- Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;

- Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

- Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.", transmite Infotrafic.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trafic ceata