x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: 13 cetățeni români au fost îmbarcați într-un avion în vederea repatrierii

MAE: 13 cetățeni români au fost îmbarcați într-un avion în vederea repatrierii

de Redacția Jurnalul    |    07 Feb 2023   •   23:15

 Alți 13 cetățeni români au fost îmbarcați într-un avion în vederea repatrierii din Turcia, anunță marți seara, MAE.

13 cetățeni români, între care doi copii, au fost îmbarcați cu succes în vederea repatrierii de pe Aeroportul din Adana, Republica Turcia, prin intermediul unui al doilea zbor umanitar MApN, anunță MAE. Din grup fac parte o mamă cu doi copii, precum și nouă studenți și profesorul coordonator. Cei nouă studenți și profesorul coordonator erau cazați la un hotel din localitatea Kahramanmaraş. Aceștia se adaugă celor opt cetățeni români și doi cetățeni polonezi repatriați luni.

MAE reamintește că o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ankara s-a deplasat la data de 6 februarie a.c. în zona afectată de seisme, cu două autovehicule, în vederea acordării de asistență consulară, preluării grupului de cetățeni români din Kahramanmaraş și asigurării transportului acestora spre Adana.

Astfel, până la acest moment au fost repatriați 21 cetățeni români. Totodată, Ambasada României la Ankara mai monitorizează situațiile unor români.

„Un grup compus din nouă cetățeni români aflat în Kayseri. Dintre aceștia, cinci studenți se vor deplasa spre Ankara, în cursul zilei de 8 februarie a.c., în vederea îmbarcării pe un zbor comercial către România. Celelalte patru persoane au decis să rămână în Republica Turcia. Un grup format din șapte studenți, aflat în Malatya, zonă puternic afectată în urma seismelor, care nu se poate deplasa spre Aeroportul din Adana. Personalul ambasadei este în dialog cu aceștia pentru identificarea unei soluții de repatriere în perioada următoare”, au anunțat reprezentanții MAE.

Personalul Ambasadei este în legătură cu reprezentanții grupurilor în cauză, precum și cu ceilalți cetățeni români care au contactat instituția, în vederea identificării celor mai bune soluții de sprijin.

De asemenea, MAE reia recomandarea adresată cetățenilor români aflați în zonele afectate de cutremur de a se informa din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și de a respecta instrucțiunile autorităților turce. MAE reamintește faptul că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cetateni romani imbarcati repatriere