x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 12 cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România

12 cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România

de Redacția Jurnalul    |    24 Noi 2023   •   10:18
12 cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România

Cei 12 cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România la bordul unei curse Tarom, anunță MAE.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că vineri, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 12 cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza, au fost transportați în România la bordul unei curse operate de către Compania Națională TAROM, potrivit unui comunicat de presă.

MAE precizează că, în cursul zilei de 22 noiembrie 2023, cei 12 cetățeni români și membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt.

O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcați spre România.

„MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie aflați în Fâșia Gaza care au solicitat sprijin în acest sens, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate. Până în prezent, 249 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza”, se arată în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cetateni romani gaza