x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR introduce un tren suplimentar, in weekendul Neversea

CFR introduce un tren suplimentar, in weekendul Neversea

05 Iul 2019   •   16:32
CFR introduce un tren suplimentar, in weekendul Neversea

CFR Călători introduce suplimentar în circulaţie, în perioada 6 - 8 iulie, un tren InterRegio pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 11:15 şi sosire în Constanţa la ora 13:37.

Potrivit unui comunicat al companiei naţionale de transport călători, decizia a fost luată în vederea adaptării capacităţii de transport la cererea crescută a publicului călător.

"Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toţi pasagerii să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din staţiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului nostru din staţii", se arată în documentul citat. AGERPRES

×