x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR stă pe un butoi cu pulbere: Ministerul anunţă disponibilizări masive, Sindicatele ameninţă cu proteste

CFR stă pe un butoi cu pulbere: Ministerul anunţă disponibilizări masive, Sindicatele ameninţă cu proteste

11 Aug 2010   •   00:00

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pregăteşte un proiect care vizează disponibilizarea a încă 12.800 de angajaţi. Conform Mediafax, aceste disponibilizări se vor produce până la sfârşitul lunii septembrie.



Cei mai mulţi disponibilizaţi vor fi la CFR Marfă (5.000 de angajaţi), urmată de CFR Călători, cu 3.900 de salariaţi, CFR SA, cu 2.900 de persoane, şi Electrificare CFR, cu 1.000 de concediaţi.  În perioada martie-aprilie, MTI a disponibilizat 10.361 de persoane din cauza situaţiei economico-financiară a companiilor care nu mai permite continuarea activităţii fără aplicarea unui program de restructurare şi reorganizare.

Cei mai mulţi salariaţi au fost disponibilizaţi de la CFR Marfă (6.700), următoarele două companii în funcţie de numărul concedierilor fiind CFR Călători (1.100) şi Întreţinere şi Reparaţii Vagoane "CFR IRV" (800).  Aceştia vor primi pe lângă indemnizaţia de şomaj, o sumă de două ori mai mare decât salariul mediu net pe economie, la data desfacerii contractului de muncă, la care se adaugă un venit lunar de completare pentru o perioadă de 12-15 luni.

Se anunţă proteste sindicale

Sindicatele feorivare nu vor accepta niciun program de restructurare la CFR şi ameninţă că angajaţii din sector vor opri activitatea şi vor da statul în judecată dacă vor fi făcute noi disponibilizări. Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu,  spune că nu a fost informat cu privire la o asemenea măsură.

Liderul sindical a susţinut că, oricum, aplicarea ei ar fi aproape imposibilă în 2010, în condiţiile în care nu există bani pentru salarii compensatorii pentru eventualii angajaţi care ar putea fi daţi afară. În acest fel, s-ar crea o discriminare faţă de salariaţii care şi-au pierdut deja locul de muncă, dar au primit salarii compensatorii, a adăugat Măntescu, citat de Mediafax.  Acesta a arătat că eventuale discuţii în acest sens ar fi apărut în urma unor discuţii între ministrul Radu Berceanu şi directorii companiilor ferovioare, discuţii în urma cărora "şeful de la Transporturi" le-ar fi cerut directorilor să se încadreze în buget, singura soluţie fiind noi disponiblizări.

×
Subiecte în articol: observator