x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Chelnerii și vânzătorii au dreptul să ceară buletinul înainte de a servi clienții. Legea prevede clar acest lucru

Chelnerii și vânzătorii au dreptul să ceară buletinul înainte de a servi clienții. Legea prevede clar acest lucru

20 Iul 2024   •   21:40
Chelnerii și vânzătorii au dreptul să ceară buletinul înainte de a servi clienții. Legea prevede clar acest lucru
Sursa foto: George Doyle/Stockbyte

Vânzătorii și chelnerii din România au dreptul acum de le cere buletinul clienților care le trec pragul magazinelor și localurilor. Legea a fost promulgată vineri, de către Klaus Iohannis. Iată în ce condiții se poate aplica!

Comercializarea anumitor produse din magazin sau restaurant se va face acum după alte reguli. A fost promulgată legea conform căreia vânzătorii și chelnerii pot să solicite buletinele clienților lor, pentru a-i verifica. Legea a fost promulgată astăzi, după o serie de dezbateri.

Aceasta lege a apărut din dorința de a ține sub control comerțul de alcool și tutun, astfel încât să nu fie disponibiș pentru minori. Așadar, persoanele care vor să cumpere tutun sau băuturi alcoolice, atât la restaurant, cât și la magazin, trebuie să demonstreze că au împlinit vârsta de 18 ani.

De astăzi, ospătarii, barmanii, chelnerii și vânzătorii le vor cere clienților lor buletinele dacă au dubii în ceea ce privește vârsta de pe care o au, pentru a li se confirma că sunt majore. Această lege a fost promulgată, astăzi, de Klaus Iohannis și urmează să fie pusă în aplicare.

Amenzile care se vor pune în aplicare, dacă această lege nu este respectată, sunt de-a dreptul usturătoare. Acest lucru este precizat în actul normativ, iar sumele sunt cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, conform legii.

Pentru a evita această sancțiune, angajații menționați anterior sunt obligați să confirme cu buletinul vârsta clienților lor.

 

×