x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Christine Lagarde, şefa FMI, la BNR: România nu numai că va supravieţui, dar o va duce şi mult mai bine

Christine Lagarde, şefa FMI, la BNR: România nu numai că va supravieţui, dar o va duce şi mult mai bine

de Veronica Micu    |    16 Iul 2013   •   12:56
Christine Lagarde, şefa FMI, la BNR: România nu numai că va supravieţui, dar o va duce şi mult mai bine

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, se află în Romania pentru două zile, miercuri urmând ca o misiune a Fondului să vină la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România. La această oră, Lagarde susţine un discurs la Banca Naţională a României.

Cele mai importante declaraţii ale directorului FMI:

- Este primea mea vizita in Romania. Am fost uluita, mi-a placut foarte mult frumusetea Bucurestiului. Mi-a adus aminte de orasul meu natal Paris. - Mi-a adus aminte design-ul clădirilor şi calitatea arhitecturii a multor colţuri din Bucureşti de oraşul meu natal, de Paris, unde m-am născut. Ceea ce eu consider, de asemenea, că este impresionant nu e doar faptul că România este parte a Uniunii Europene, asta este indubitabil, ci cât de profund ataşaţi sunt toţi oamenii pe care i-am întâlnit de când am sosit aici la Bucureşti, cât de mult se simt ei români şi europeni în acelaşi timp, este clar o stradă cu două sensuri în care România este o ţară mândră şi puternică, dar, de asemenea, o ţară care cu putere şi mândrie face parte din Europa

- Europenii impreuna pot prospera. Batrana Europa se uita spre Rasarit, iar o tara ca Romania se uita spre vest. Aceste viziuni se intersecteaza

- Vreau sa va spun unde cred eu ca se va ducea lumea. FMI-ul a facut publice saptamana trecuta a facut cele mai noi previziuni. Multe in sensul negativ din pacate: cresterea globala spre 1 %. Am reviuzut in scadere aceasta crestere din mai multe motive. Exista un anume ritm al acesteia: economiile emergente functioneaza cu prima viteza, SUA, Elvetia, Suedia cu a doua, apoi cu o viteza foarte mica multe tari care apartin UE. Previziunea Fondului pentru ele - 0,3 %. Apar astfel riscuri vechi si noi. Din categoria primelor: cand reporneste cresterea, situatia fiscala din SUA, a datoriei. Am invata sa traim cu asta

- Riscurile care nu sunt bine gestionate ar putea avea un efect destabilizator, mai ales aspura pierderilor titlurilor

- România a făcut progrese uriaşe din 1990 până acum. Nici nu vă daţi seama cât progres s-a făcut aici, ce eficientă a devenit România ca parte a Uniunii Europene. Bineînţeles că nu a devenit supereficientă, existând însă ineficienţă masivă, dar gândiţi-vă cât drum am făcut împreună

- Au existat si riscuri si incertitudini, dar a existat de asemenea curaj si determinare. Sa nu uitam ca a fost o perioada in care Romania a crescut cu viteze pe care doar China si India le atingea

- Europa de Rasarit o duce mai bine decat acum 10 ani, fara nicio indoiala. PIB/capita s-a triplat
In primul rand, trebuie asigurata stabilitatea macro. Multe tari au deficite fiscale pe care trebuie sa le tina in frau. Apoi, povara ajustarii trebuie impartita corect. Cand decizi sa faci consolidare fiscala si sa mentii cadrul fiscal macroeconomic, asta presupune o decizie politica ferma dar si o impartire echitabila a poverii. Altfel, tot efortul e pus in pericol

- Cresterea lenta din prezent este ciclica, evident. Ea reflecta si blocaje. O parte din cererea adresata acestei regiuni a scazut pentru ca clintii nu o duc foarte bine. Aveti un capital uman excelent
Aveti resurse energetie foarte valoroase care nu sunt explorate suficient. O sa spuneti ca nu sunt bani de investitii, dar va asigur ca sunt, daca banii ii veti cheltui eficient

- Fondurile europene trebuie si ele  utilizate si ma bucur ca o absorbtie mai mare este o prioritate a Guvernului. Aveti toate ingredientele pentru valorificarea potentalului tarii dumneavoastra. Am discutat aseara despre Acordurile Viena 1 si Viena 2. Poate ca va fi nevoie de Viena 3. Ma bucur ca FMI a fost alaturi de Romania si va fi din nou datorita curajului dvs.

- Prioritatea e sa luati in considerare transformarile structurale. Romania nu numai ca va supravietui dar o va duce si mult mai bine. Pe termen lung exista si alte reforme care sa ajute cresterea economica. Banii din transporturi si infrastructura trebuie cheltuiti foarte bine. Problema companiilor de stat e la fel, extrem de importanta. Tinerii trebuie ajutati. Ei reprezinta viitorul si llor ar trebui sa li se adreseze politicile macro. FMI va va fi intotdeauna un partener.

×