x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cinci mii de gurmanzi au mâncat cel mai mare bulz din lume

Cinci mii de gurmanzi au mâncat cel mai mare bulz din lume

21 Mar 2009   •   00:00

Cel mai mare bulz din lume, lung de 200 de metri, cântărind peste o tonă, a fost preparat la Sibiu de peste 100 de oameni, o parte dintre ei bucătari. Acesta va fi mâncat de cel puţin 5.000 de gurmanzi, în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Nunţi şi Gastronomie Simba HoReCa, care se încheie duminică, informează Agerpres.



Bulzul de la Sibiu este mai mare decât cel realizat anul trecut în comuna Turia, din judeţul Covasna, şi omologat de World Records Academy. "La sfârşit o să măsurăm bulzul cu o ruletă. Toate dovezile noastre pentru omologarea recordului le vom transmite către Cartea Recordurilor. Sperăm ca recordul să fie omologat. Pentru prepararea bulzului au fost folosite materii prime care depăşesc o mie de kilograme: 800 litri de apă, 250 kg de brânză, 450 kg mălai, 14 kg de sare şi 30 de litri de ulei, plus un ingredient special, păstrat secret de bucătari", a declarat Mihai Zugravu, purtătorul de cuvânt al evenimentului.

Pentru bulzul de la Sibiu au muncit peste o sută de oameni, femei şi bărbaţi, timp de peste zece ore. Cei mai mulţi au stat ore în şir în picioare, unul lângă celălalt, au rulat mămăliga în care au presărat brânză. A fost nevoie de sute de litri de apă, kilograme de brânză, de făină, zeci de litri de ulei şi kilograme de sare. Cinci bucătari au mestecat timp de 12 ore în ceaune mămăliga necesară bulzului. Acesta va fi tăiat, după măsurare, în 5.000 de porţii, care vor fi oferite gratis sibienilor.

La Sibiu, vineri, în cadrul aceluiaşi festival s-a mai stabilit un record care se doreşte omologat de World Records Academy: Ion Pavel Ruhat, în vârstă de 25 de ani, a mâncat 19 sarmale în doar trei minute.

World Records Academy a anunţat, în 22 octombrie, pe site-ul oficial, omologarea bulzului de 150 metri realizat în septembrie în comuna Turia din judeţul Covasna. Peste 300 de locuitori ai comunei respective au participat la crearea unui bulz de 150,32 metri, care a fost împărţit în 7.500 porţii, stabilind recordul mondial în materie. Pentru prepararea bulzului a fost nevoie de 400 kg de mălai, 150 kg de brânză de oaie, 15 litri de ulei, 24 kg de sare şi 450 de litri de apă clocotită. 240 de femei din comună au presărat brânza de oaie şi au rulat bulzul. Pentru ca mămăliga să poată fi fiartă, a fost însă nevoie de forţa a 75 de bărbaţi. În judeţul Sibiu, recunoscut pentru brânza foarte bună din zona de oieri numită Mărginimea Sibiului, bulzul este o mâncare specifică, care se serveşte caldă sau prăjită la foc cu jar.

×
Subiecte în articol: observator