Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bucureștiul, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, era la fel de înspăimântător ca Chicago-ul în anii 30.
România, implicit Bucureștiul, se zbătea în sărăcie cruntă și lipsuri de tot felul. Armata Sovietică devalizase, în trecerea ei către Berlin, și ultimele resurse și rezerve. Furau orice, de la haine și bijuterii până la mâncare.
Pe străzile Bucureștiului erau frecvent raportate jafuri ale militarilor ruși, dar în haosul vremii nimeni nu lua nicio măsură. În aceste condiții bandele de hoți autohtoni devin virulente, cu atât mai mult cu cât armele se găseau peste tot. Hoții încep să dea spargeri la magazinele de bijuterii și depozite, unii îmbrăcați chiar în uniforme sovietice, profitând de faptul că se știa că aceștia jefuiesc constant. Poliția, care până atunci controlase cu succes bandele de hoți, începe să nu mai facă față.
Citește și:
Modelul Comisarului este unchiul lui Nicolaescu
Presa vremii relata aproape în fiecare zi despre jafuri, crime și violuri. Tot în această epocă începe să omoare și să violeze și Florea Rîmaru, tatăl criminalului Ion Râmaru, care și-a copiat părintele comițând același tip de infracțiuni și care a îngrozit Bucureștiul, mai târziu, în anii 70.
Comuniștii, care ajunseseră deja la putere, considerau pe unii comisari de poliție și jandarmi potrivnici regimului. Ministerul de Interne fusese deja preluat de ei și epuraseră instituția de cei pe care îi considerau dușmani și încep să recruteze noi cadre. Printre cei chemați se numără și infractori pe care comuniștii îi cunoscuseră în perioada în care partidul era în ilegalitate și mulți membrii prin pușcării. Comuniștii le-au promis interlopilor ca dacă vor intra în poliție și vor sprijini acțiunile ministerului, vor scăpa de condamnări și caziere. Mai mulți dintre aceștia dau curs apelului lansat de minister.
În această perioadă Eugen Alimănescu este recrutat și se înființează Brigada Fulger. El fusese telegrafist pe frontul de est și decorat pentru faptele sale, iar în 1945 intră în partidul comunist. Comisarul își recrutează singur oameni și creează rapid o rețea de informatori care îl ținea la curent cu tot ceea ce se întâmpla pe stradă. Erau dotați cu mașini și arme iar modul de operare era unul brutal. În momentul în care erau informați că are loc o infracțiune dădeau năvală și deschideau focul fără mandat și fără avertisment. Preferau să nu se ajungă la procese, care erau de lungă durată, și astfel ucideau de fiecare dată când prindeau infractorii asupra faptului.
Citește și:
Comisarul de fier
Modul de operare a lui Alimănescu surprinde atît populația dar mai ales infractorii. Presa relatează pe larg și în termeni elogioși acțiunile Brigăzii Fulger condusă de comisarul Eugen Alimănescu.
În scurtă vreme comisarul își capătă reputația de om care face dreptate, justițiarul pe care toată lumea îl aștepta. Succesul lui Alimănescu se datorează în primul rând protecției și ajutorului pe care le primește din partea unor înalți funcționari comuniști. Aceștia îi puneau la dispoziție toate informațiile de care avea nevoie și toată infrastructura necesară.
Nu de puține ori s-a întamplat ca leșurile infractorilor să fie lăsate pe stradă, pentru mai multe zile, cu scopul de a atrage atenția interlopilor și de a-i intimida.
Până la un punct, Brigada Fulger și comisarul Alimănescu se asemănau cu echipa agentului federal Eliot Ness care a reușit să il aresteze pe Al Capone, în anii 30.
Brigada a fost de multe ori chemată și în alte zone din țară ca să prindă infractori și gangsteri. Ziarele deschideau edițiile cu ultimele isprăvi ale lui Alimănescu iar acesta devine un soi de erou al timpurilor.
Dar, în curând, încep să apară informații despre abuzuri comise de membrii Brigăzii și chiar și despre comisar. Unii arestați fac dezvăluiri despre tentative de mituire și mituire a unora dintre membrii brigazii. Se raportează dispariția unor obiecte de valoare care ar fi trebuit să constituie probe în procese. Mai mult, încep să apară delațiuni legate de moravurile ușoare ale lui Alimănescu și că făcea contrabandă cu obiecte furate din depozitele contrabandiștilor sau făcea aranjamente contra cost pentru arestați.
Filajul comisarul începe în anul 1948, mai ales după ce apar informații că ar avea legături stânse cu ”dușmanii regimului comunist”, după acțiunea de prinderea membrilor rezistenței de la Nucșoara. In anul 1951 este arestat și condamnat iar pedeapsa o ispășește la Canal dar sub un alt nume, altfel ar fi fost linșat de cei pe care Alimănescu i-a arestat și care au ajuns să facă pușcărie tot acolo.
După doi ani iese din închisoare și primește în grijă un debit de tutun, după mai multe intervenții ale unor cunoscuți de-ai săi. La scurtă vreme i se înscenează o delapidare din câștigurile debitului. În timpul anchetei este dus cu trenul, din motive neclare, spre Zimnicea, dar pe drum Alimănescu moare. Declarațiile oficiale susțin că ar fi vrut să fugă de sub escorta milițienilor. Neoficial, însă, toată lumea spunea că a fost omorât de milițienii care îl escortau. Cu siguranță Alimănescu deranja pe cineva și trebuia eliminat cu orice preț.
Nici acum nu se cunosc toate detaliile legate de viața și mai ales de moartea lui Eugen Alimănescu.
Citiţi şi alte poveşti interesante:
Apocalipsa „Marelui Babilon”. Profeția care zguduie America
Profețiile lui Rasputin despre actualul conflict din vestul Ucrainei: „A fost Rusia - în locul ei va fi o groapă roșie. A fost groapă roșie - va fi o mlaștină de necurați care au săpat groapa roșie”
Crucea de Piatra, strada desfraului
"Tată, să-mi iei acordeon!" - Lacrimi şi muzică
Citește pe Antena3.ro
