x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marcel Ciolacu, ședință comună a guvernelor României și Italiei, la Roma

Marcel Ciolacu, ședință comună a guvernelor României și Italiei, la Roma

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2024   •   08:10
Marcel Ciolacu, ședință comună a guvernelor României și Italiei, la Roma
Sursa foto: Hepta

Premierul Marcel Ciolacu face, marți și miercuri, o vizită de lucru la Roma, unde va participa la cea de-a treia ședință comună a Guvernelor României și Italiei, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental.

Premierul va avea mai multe întrevederi cu oficiali italieni și se va întâlni cu reprezentanți ai comunității de români din Italia.

Astfel, premierul Ciolacu va avea convorbiri cu prim-ministrul Republicii Italiene, Georgia Meloni, și va participa la întrevederea în plenul celor două delegații oficiale și la ceremonia de semnare a unor documente bilaterale sectoriale.

Programul vizitei va include și o întrevedere cu primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri.

O componentă importantă a vizitei este cea economică, context în care mai mulți membri ai delegației vor participa la Forumul Economic româno-italian.

„Organizarea celui de-al treilea Summit Interguvernamental este o dovadă a caracterului strategic și privilegiat al relației bilaterale dintre România și Italia și reflectă potențialul extraordinar pe care îl vom dezvolta împreună, în beneficiul statelor și cetățenilor noștri. Românii formează o comunitate puternică în Italia, iar italienii reprezintă cea mai mare comunitate de antreprenori din România, fapt ce întărește colaborarea noastră specială. Italia este între cei mai importanți parteneri economici ai României, iar organizarea Forumului Economic axat pe domenii precum IT&C, energie, industria prelucrătoare și mecanică, infrastructură, industria agro-alimentară este încă un prilej excelent pentru creșterea cooperării noastre economice”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

De asemenea, Marcel Ciolacu va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, la Vatican, și va avea o întrevedere cu Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin.

Din delegația care-l va însoți pe șeful Guvernului în Italia vor face parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, și ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea.

Potrivit unui comunicat la Guvernului, relația bilaterală româno-italiană are la bază Parteneriatul Strategic încheiat la 17 aprilie 1997, ridicat la nivel de Parteneriat Strategic Consolidat, la 9 ianuarie 2008. Prima ședință comună de Guvern (G2G) România-Italia a avut loc în anul 2008, la Roma, iar cea de-a doua în 2011, la București.

După 13 ani de la organizarea ultimei ședințe comune de guverne, la București, cea de-a treia ședință între Guvernul României și Consiliul de Miniștri al Italiei are ca obiectiv valorificarea Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România și Italia și impulsionarea suplimentară a cooperării în plan bilateral, european și euroatlantic.

În plan economic, Italia este de mai mulți ani al doilea partener comercial al României, cu o pondere în schimburile comerciale totale al țării noastre de aproximativ 9,5%. Datele pentru primele zece luni ale anului 2023 consemnează o nouă creștere a comerțului bilateral, de aproximativ 3% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, atingând valoarea nominală de 16,9 miliarde de euro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu italia