"Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro. Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană. Doamna Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educaţie, cât şi zona de politici sociale, dar şi programele de finanţare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă şi Erasmus+", a precizat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit prim-ministrului, "eforturile românilor au primit şi recunoaşterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă şi fonduri substanţiale ale UE, cu potenţial legislativ şi politic solid şi acces esenţial la serviciile şi agenţiile Comisiei".
El a adăugat că, în prezent, România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii UE prin posturile de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar al unuia dintre cele "mai relevante" portofolii în arhitectura noului Executiv comunitar - Roxana Mînzatu, vicepreşedinte al Parlamentului European - Victor Negrescu, preşedinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE - Comisia REGIO, de dezvoltare regională - Dragoş Benea.
"Aceste poziţii importante ocupate de România, prin membri ai familiei social-democrate europene, reprezintă în mod evident o recunoaştere în premieră a rolului şi importanţei ţării noastre la nivelul Uniunii Europene. Toţi cei care denigrau ţara noastră şi capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit astăzi o lecţie extrem de dură: niciodată nu e bine să îţi vorbeşti de rău ţara peste hotare, ci să te lupţi şi să contribui la dezvoltarea ei", a mai afirmat premierul.
Potrivit AFP, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să anunţe marţi în Parlamentul European componenţa viitoarei sale echipe, după demisia abruptă a francezului Thierry Breton.
AGERPRES