x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulaţia rutieră între Chitila şi Carrefour Militari, închisă aproape o lună pentru lucrări

Circulaţia rutieră între Chitila şi Carrefour Militari, închisă aproape o lună pentru lucrări

02 Aug 2010   •   00:00

Circulaţia între intersecţia DN 7 cu Centura Bucureşti Nord din localitatea Chitila şi intersecţia autostrăzii A1 cu Centura Bucureşti, în zona Carrefour Militari, este închisă începând de luni până la sfârşitul lunii august, din cauza unor lucrări de intrastructură.



Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), zona va fi închisă pentru executarea unor lucrări de infrastructură de conectare a noului pasaj de pe Centura de Nord a Capitalei cu pasajul de la Chitila.

"În plus, vor mai fi executate şi lucrări de aducere la parametri optimi de rulare a carosabilului pasajului existent precum şi de lărgire a rampei Chitila. Menţionăm că am ales luna august pentru executarea acestor lucrări în urma consultării valorilor de trafic înregistrate de Poliţia Rutieră care arată că, în această perioadă, trec cele mai puţine maşini prin zona DN 7 - A1", precizează reprezentanţii CNADNR, citaţi de Mediafax.

Sursa citată a menţionat că în perioada lucrărilor nu vor fi afectate relaţiile de intrare şi ieşire în şi din Bucureşti.
În perioada restricţiei, circulaţia pe relaţia DN 7 - A1 Bucureşti-Piteşti se va desfăşura deviat, pe traseul Centurii Capitalei, în direcţia intersecţiei cu DN 1A, DN 1, DN 2, DN 3, A2, DN 4, DN 5, DN 6 şi cu A2.

Pentru relaţia autostrada A1- DN 7 şoferii pot circula pe ruta deviată Centura Bucureşti - intersecţiile cu DN 6, DN 5, DN 4, A2, DN 3, DN 2, DN 1, cu DN 1A, pe DN 1A până la intersecţia cu DN 7.

×
Subiecte în articol: observator