x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulație deviată a mijloacelor de transport în comun, în weekend

Circulație deviată a mijloacelor de transport în comun, în weekend

19 Noi 2022   •   07:30
Circulație deviată a mijloacelor de transport în comun, în weekend

Două linii de tramvai şi o linie de autobuz de noapte vor circula pe trasee deviate în acest weekend, ca urmare a efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii la reţeaua publică de canalizare de pe strada Vasile Lascăr nr. 98, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă

Astfel, în zilele de 19 şi 20 noiembrie, tramvaiele liniei 5 vor circula între terminalele "Piaţa Sfântul Gheorghe" şi "Piaţa Băneasa", pe traseul: "Piaţa Sf. Gheorghe" - str. Sfântul Gheorghe - str. Lipscani - Calea Moşilor - Şos. Colentina - str. Turmelor - str. Reînvierii - str. Lizeanu - Şos. Ştefan cel Mare - str. Barbu Văcărescu - str. Cpt. Aviator Alexandru Şerbănescu - Bd. Aerogării - staţia "Piaţa Băneasa", cu întoarcere pe Bd. Aerogării - str. Cpt. Aviator Alexandru Şerbănescu - str. Barbu Văcărescu - Şos. Ştefan cel Mare - Calea Moşilor - str. Cavafii Vechi - str. Băniei - str. Sfântul Gheorghe - terminal "Piaţa Sf. Gheorghe".

De asemenea, linia 16 va funcţiona în intervalul amintit între terminalele "Piaţa Sf. Vineri" şi "Platforma Industrială Pipera", după cum urmează: terminal "Piaţa Sf. Vineri" - str. Sf. Vineri - Calea Moşilor - Şos. Colentina - str. Turmelor - str. Reînvierii - str. Maica Domnului - Bd. Lacul Tei - Şos. Petricani - Bd. Dimitrie Pompeiu - terminal "Platforma Industrială Pipera" şi retur.

Potrivit sursei citate, autobuzele liniei N103 vor circula, în nopţile de 18/19 noiembrie, 19/20 noiembrie şi 20/21 noiembrie, între terminalele "Institutul Oncologic" şi "Piaţa Unirii 2", pe traseul: terminal "Institutul Oncologic" - Şos. Fundeni - Şos. Colentina - str. Teiul Doamnei - Bd. Lacul Tei - str. Barbu Văcărescu - str. Tunari - str. Alecu Russo - Bd. Dacia - Calea Moşilor - str. Sf. Vineri - Bd. Corneliu Coposu - rond Piaţa Unirii - terminal "Piaţa Unirii 2", cu întoarcere pe rond Piaţa Unirii - Bd. Corneliu Coposu - str. Mântuleasa - str. Paleologu - Bd. Carol I - Calea Moşilor - str. Traian - întoarcere la scuarul central după fântâna arteziană - str. Traian - Bd. Dacia - str. Alecu Russo - str. Tunari - str. Barbu Văcărescu - Bd. Lacul Tei - str. Teiul Doamnei - Şos. Colentina - Şos. Fundeni - bretele pasaj Fundeni - terminal "Institutul Oncologic". 

×
Subiecte în articol: circulatie deviata weekend