"Sănătatea reprezintă un factor major pentru starea de bine a fiecăruia dintre noi, dar şi un indicator important al capacităţii de dezvoltare a societăţii în care trăim. Acest lucru s-a văzut în cei peste 2 ani de pandemie, în care oamenii din întreaga lume au avut de suferit din cauza unui virus care a curmat milioane de vieţi, total imprevizibil şi care a generat nu doar o criză sanitară mondială, ci şi o criză economică, ale cărei efecte vor fi resimţite mult timp de acum înainte. Pandemia pare acum să se apropie de sfârşit şi, potrivit celui mai probabil scenariu avansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, severitatea COVID-19 se va diminua în timp. A fost o perioadă foarte dificilă, în care medicii şi întreg personalul sanitar, alături de alte categorii profesionale, s-au implicat, de multe ori până la epuizare, pentru sănătatea fiecărui pacient şi pentru sănătatea publică. Eforturile lor au contribuit în foarte mare măsură la depăşirea celor 5 valuri pandemice de până acum şi le mulţumesc tuturor pentru aceasta", afirmă Nicolae Ciucă.
Premierul a vorbit și despre importanţa adaptării sistemului de sănătate la cele mai noi standarde în materie de terapie şi de siguranţă.
"Ceea ce consider foarte important pentru perioada următoare este să adaptăm permanent sistemul de sănătate la nevoile pacienţilor şi la cele mai noi standarde în materie de terapie şi de siguranţă, obiective pe care Guvernul le are în atenţie inclusiv prin programul de guvernare şi prin jaloanele şi ţintele pe care România şi le-a propus în cadrul Componentei Sănătate a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ne vom asigura că investiţiile în infrastructura spitalicească, în logistica medicală necesară şi în pregătirea de specialitate a resursei umane din sistemul de sănătate se vor materializa la termenele pe care ni le-am asumat, pentru că sănătatea românilor nu poate şi nu trebuie să aştepte, este un obiectiv prioritar", a afirmat Ciucă.
În încheierea mesajului, şeful Executivului îşi exprimă încrederea în medici şi în personalul din sistemul sanitar românesc, care salvează zilnic vieţi sau le redau oamenilor sănătatea, că îşi vor continua cu succes misiunea în slujba vieţii şi le mulţumeşte pentru aceasta.