x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul Ciucu despre lipsa căldurii: Dacă e nevoie, îmi cer eu scuze

Primarul Ciucu despre lipsa căldurii: Dacă e nevoie, îmi cer eu scuze

de Redacția Jurnalul    |    14 Ian 2026   •   21:35
Primarul Ciucu despre lipsa căldurii: Dacă e nevoie, îmi cer eu scuze
Sursa foto: hepta/ Primarul Ciprian Ciucu  dă vina pe infrastructură pentru problemele încălzirii din Capitală

Primarul general Ciprian Ciucu explică la Digi24 situația critică din sistemul centralizat de termoficare, invocând vechimea infrastructurii și riscurile tehnice.

Întrebat despre cauza lipsei căldurii și apei calde din Capitală, primarul a răspuns că există o avarie la CET-Sud, care aparține de Ministerul Energiei și Elcen.

„Această avarie are deja mai bine de o săptămână”, a declarat Ciucu.

Edilul a explicat că, în fiecare an, în condiții de ger, există o soluție prin care un șir de pompe de la CET-Sud la Elcen era pus în funcțiune.

Referitor la solicitarea Termoenergetica de a pune în funcție acest sistem, primarul a spus că Elcen a refuzat din motive tehnice.

„Din păcate, dacă ar da drumul la acel CAF - cazan de apă fierbinte - ar pune în pericol toată instalația și s-ar putea opri pe o avarie mult mai largă în București", a explicat Ciucu.

Întrebat de ce nu se activează acest cazan, primarul a răspuns că pentru prima dată s-a luat decizia de către experți că riscul este prea mare.

„S-a explicat că, din cauza perioadei în care se aduce foarte multă apă de adaos, o apă foarte dură, care afectează instalațiile cazan, pot exploda. Și pot apărea inclusiv accidente de muncă”, a declarat Ciucu.

Referitor la vechimea infrastructurii, edilul a spus că este vorba despre instalații executate în anii 40-50, 60-70.

„Singurul CET modernizat din București este CET Vest, de aceea în Drumul Taberei, Militari, în zona de vest nu sunt astfel de probleme”, a adăugat primarul.

Întrebat ce soluție s-a găsit, Ciucu a răspuns că specialiștii au decis să introducă în rețea mai mult agent termic din CET Vest. „Să se împingă printr-un debit mai bun și o presiune mai bună dinspre vest și să ajungă și în acea parte", a explicat primarul.

„Sistemul are o inerție. El trebuie să se îmbunătățească în fiecare zi”, a adăugat Ciucu. Întrebat despre alternativă, primarul a răspuns: „Alternativa, după cât mi s-a explicat, este că ar putea exploda acel cazan. Ceea ce ar crea o situație mult mai gravă pe parcursul întregii ierni”.

Referitor la disconfortul cetățenilor, Ciucu a declarat: „Îmi pare extrem de rău. Dacă e nevoie, îmi cer eu scuze, care de-abia am venit în mandat pentru o infrastructură veche, care n-a fost renovată de ani de zile”. Întrebat despre situația concretă din blocuri, primarul a răspuns: „În loc să fie înghețate efectiv caloriferele sau apă, apa este călâie, iar temperatura este mai jos".

Referitor la soluțiile pe termen lung, edilul a răspuns că Ministerul Energiei a alocat bani prin Fondul de Modernizare pentru ca aceste CET-uri să fie retehnologizate. „Să aducă tehnologie din anul 2026, se va întâmpla în câțiva ani de zile, pentru că acum se lucrează la proiectare, după care execuție”, a declarat Ciucu.

Întrebat despre rețelele primare, primarul a răspuns: „Noi, Primăria Capitalei, vom continua să înlocuim rețelele, rețeaua primară, în special în Sectorul 4”.

Întrebat câte din cele 3.000 de clădiri au apă călduță și câte nu au nimic, Ciucu a răspuns: „Nu pot să vă zic acest lucru pentru că nu-l cunosc. Situația a fost dinamică, ea s-a îmbunătățit pe parcurs”. Întrebat dacă situația va persista până la sfârșitul iernii pentru cei fără apă caldă deloc, primarul a spus: „Să sperăm că nu, pentru că eu am cerut ca în fiecare săptămână, la fiecare două, trei zile, Termoenergetica să se regleze cu ELCEN-ul și să se găsească soluții de optimizare”.

Referitor la un termen concret de rezolvare, edilul a afirmat: „Nu există un răspuns concret. Este o infrastructură din anii 60, cu o infrastructură foarte proastă termoenergetică. Ce să vă zic mai mult? Dacă aș avea un răspuns mai clar, l-aș da”.

Întrebat dacă are încredere în bunele intenții ale specialiștilor cu care colaborează și dacă cineva îl sabotează, Ciucu a răspuns: „Nu am niciun fel de dovadă. Eu plec de la prezumția de responsabilitate și de bună credință”. Criză permanentă a sistemelor publice

Referitor la caracterizarea situației ca fiind o criză, primarul a declarat: „Din păcate, trăim într-o criză permanentă a mai multor sisteme publice. O criză e ceva trecător, prin definiția ei. Dar noi acum simțim, din lipsa acțiunii și a performanței administrative, că s-au adunat aceste probleme și va trebui să le rezolv”.

„Este o situație foarte neplăcută”, a conchis primarul general.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciucu apa calda căldură