x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciuvică: Primarul Buzăului păgubeşte bugetul pentru firma unui consilier PSD

Ciuvică: Primarul Buzăului păgubeşte bugetul pentru firma unui consilier PSD

01 Sep 2009   •   00:00

Liderul GIP, Mugur Ciuvică îl acuză pe primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală că a păgubit bugetul local prin atribuirea unui contract unei firme a Consiliului Local care, la rândul ei, l-a transferat unei firme private a unui consilier judeţean PSD.



"Primăria Buzău a dat fără licitaţie un contract de 3,4 milioane de euro firmei unui consilier judeţean PSD. Camera de Conturi Buzău a stabilit că bugetul local a fost păgubit prin acest contract cu 1,15 milioane de euro", afirmă GIP, într-un comunicat de presă remis marţi.

GIP dă publicităţii şi procesul verbal de constatare, întocmit de Camera de Conturi Buzău pe 30 iunie 2009, în urma controlului făcut la firma care a primit, prin încredinţare directă, contractul de reabilitare a străzilor şi trotuarelor, Urbis Serv SRL. Aceasta este, potrivit GIP, o firmă "de stat" al cărei unic asociat este Consiliul Local Buzău.

GIP relatează că, în 25 iunie 2007, Primăria Buzău a încheiat un contract cu firma Urbis Serv, valoarea acestuia fiind de 9.850.000 de lei, adică aproximativ 2,34 milioane de euro. Contractul viza "executarea de lucrări de întreţinere şi amenajare străzi şi trotuare".

"În 18 iulie 2007, după mai puţin de trei săptămâni de la încheierea contractului, Urbis Serv a oferit integral şi fără licitaţie acest contract unei firme private, SC Mecan Construct SA Pătârlagele. Ulterior, Urbis Serv şi Mecan Construct au încheiat actul adiţional 2306 din 16 aprilie 2008, prin care valoarea contractului a fost majorată, Primăria Buzău ajungând să plătească pentru lucrările de asfaltare din 2008 suma de 14.228.767 de lei, respectiv 3,4 milioane de euro. Banii au fost plătiţi din bugetul local, întreaga sumă ajungând la Mecan Construct prin intermediul Urbis Serv", scriu reprezentanţii GIP în comunicatul citat.

Firma privată SC Mecan Construct SA este deţinută, potrivit autoritlor comunicatului, de consilierul judeţean PSD Dumitru Dobrică şi de familia sa.  "Potrivit declaraţiei sale de interese, Dumitru Dobrică deţine 70 la sută din această firmă", susţin reprezentanţii GIP. Ei mai susţin că, în urma controlului, reprezentanţii Camerei de Conturi Buzău au constatat "nenumarate ilegalităţi" în contractul dintre firma Primăriei Buzău şi firma consilierului PSD Dumitru Dobrică.

"Contractul a fost încheiat fără licitaţie, deşi a fost finanţat în proporţie de sută la sută din fonduri publice. Urbis Serv nu avea dreptul să transfere contractul primit de la Primărie unei alte societăţi. În contract nu s-a prevazut valoarea totală a lucrărilor ce urma să fie executate. Prin actul adiţional din aprilie 2008, preţurile şi tarifele prevăzute iniţial în contract au fost majorate «fără nicio fundamentare economică» cu procente cuprinse între 230 şi 244 la sută. Nu a existat nici un document în care să se facă referire la dimensiunile şi suprafeţele străzilor care vor fi asfaltate, la grosimea şi calitatea asfaltului. Nu au fost nominalizate străzile care vor fi asfaltate. Nu s-au prevăzut termene de finalizare a lucrărilor, iar contractul a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, respectiv pentru perioada în care Urbis Serv are contract de întreţinere străzi şi trotuare cu Primăria Buzău", scrie GIP, care, pe blogul organizaţiei, publică documentul de control al Camerei de Conturi Buzău.  

Mai mult, citând din documentul postat pe blog, GIP acuză că nu există documente care să arate că s-a făcut recepţia tuturor lucrărilor realizate de Mecan Construct, iar firma "nu a oferit nici un fel de garanţie pentru acest contract". GIP susţine totodată că reprezentanţii Camerei de Conturi Buzău au constat că Mecan Construct a fost plătită de la bugetul local Buzău "pe baza unor situaţii de plată fictive".

"Potrivit Camerei de Conturi, dacă situaţiile de plată prezentate de Mecan Construct ar fi fost adevărate, aceasta ar fi însemnat că unele utilaje ale firmei «ar fi lucrat non-stop câte 30,4 ore pe zi calendaristică»", scrie GIP. Camera de Conturi Buzău a mai constatat, conform documentului publicat pe blogul GIP, că "valoarea estimată a diferenţelor cu care au fost supraevaluate situaţiile de plată aferente lucrărilor de asfaltare a străzilor din municipiul Buzău în anul 2008, întocmite de societatea Mecan Construct SA Pătârlagele, este de 4.832.868 de lei".

Practic, afirmă GIP, firma Urbis Serv a Consiliului Local Buzău este "doar un simplu intermediar" pentru ca banii de la bugetul local să ajungă la firma Mecan Construct. În comunicatul  GIP se afirmă că primarul PSD de Buzău, Constantin Boşcodeală, ar fi un "apropiat" al liderului PSD Mircea Geoană.

×
Subiecte în articol: observator