După ce modificarea metodelor de examinare la bacalaureat a stârnit controverse printre elevi şi profesori, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, propune o nouă schimbare în învăţământul din România. Acesta a declarat că se gândeşte foarte serios la includerea clasei I pregătitoare în ciclul primar şi a clasei a IX-a de liceu în cel gimnazial.
Ministrul consideră că această măsură va conduce la un învăţământ "mai echitabil". "Trecerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial poate produce efectul de a ţine copiii până la 16 ani în şcoală, iar aceasta este o măsură foarte sănătoasă de împiedicare a abandonului şcolar", este de părere Funeriu, citat de Mediafax.
"Ne gândim foarte serios la trecerea clasei a noua de liceu în gimnaziu, o măsură foarte sănătoasă care nu poate fi luată peste noapte. Nu exclud, însă, ca cei care intră în clasa a cincea în acest an sa fie primii care să facă nouă clase obligatorii", a adăugat ministrul Educaţiei în cadrul unei conferinţe organizate de Ministerul Muncii referitoare la combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale.
Potrivit ministrului Funeriu, singurele probleme legate de noua măsura ar fi mobilitatea personalului din învăţământ şi lipsa liceeleor din mediul rural. O măsură similară privind modificarea structurii ciclurilor de învăţământ a fost inclusă, în 2009, într-un proiect de lege al Ministerului Educaţiei. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro