Clopotniţa lui Eminescu a ajuns depozit

Se ia un loc atins de Eminescu, se lasă în paragină, se scapă în uitare şi se ridică din umeri. Oare Eminescu ar mai fi vrut să trăiască în România?


"Întrebaţi pe cineva, pe oricine, în centrul Târgu-Mureşului, unde e bisericuţa lui Eminescu. O să vedeţi că nu o să ştie să vă trimită aici", îşi începe povestea preotul Ioan Şuteu. Din 1990 slujeşte într-o biserică, mai mult decât biserică, o biserică de lemn cu o istorie aparte: în vara anului 1866, în timp ce se afla în drum prin Transilvania, Mihai Eminescu a fost găzduit pentru o noapte în clopotniţa bisericii. Avea 16 ani. Dovadă stau mărturiile vremii, dar şi frânturi din opera poetului: "Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn şi toaca se izbea de turnul clopotniţei şi m-am covrigat în clopotniţă cu dinţii clănţănind şi muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi, mânuţele mele cele slabe şi reci le băgam tremurând în mânecile ude. Aşa am stat toată noaptea". Totuşi, de ce a trebuit să doarmă în asemenea condiţii? Părintele povesteşte că la acea vreme exista o lege care le interzicea străinilor să stea în oraş mai mult de trei zile fără să declare autorităţilor. "Atunci fie nu a avut bani să îşi plătească hanul, fie din cauza acestei legi a ales să vină la biserică." Desigur, rămâne întrebarea de ce protopopul de la acea vreme, Partenie Trâmbiţaş, nu l-a primit pe poet înăuntru, la el acasă. O fi fost doar un puştan...


N-AM ÎNVĂŢAT NIMIC DIN COMUNISM
Povestea a rămas în ceaţă pe vremea comuniştilor, din singurul motiv că era legată de o biserică. După 1990 însă, istoricii şi-au reamintit brusc, iar la intrare în biserică a fost amenajat şi un colţ Mihai Eminescu. Preotul spune că a fost amenajat de "fanii" poetului, mai exact de o profesoară de limba română, dar care îşi aduc aminte doar de două ori pe an: "Eu sunt contrariat, chiar enervat de faptul că ne aducem aminte doar de ziua lui Eminescu, atunci facem tămbălău, apar în ziare tot felul de articole, aşa suntem noi, la fel ca şi creştinii ortodocşi care merg la Paşti la slujba de înviere ca la un fel de serbare câmpenească, şi tot anul, nimic. Aşa şi cu Eminescu, iar mulţi dintre cei care strigă habar nu au de opera lui". Deşi biserica veche de mai bine de 200 de ani a fost renovată parţial şi salvată de la dărâmare, Eminescu a rămas aproape la fel de uitat ca înainte: "O dată biserica era pusă în ghidul turistic pe ţară, veneau turiştii să vadă unde a dormit Eminescu. Nici elevii nu mai vin pe aici, altă dată erau aduşi de profesori. Acum se predau patru ore pe an dedicate operei lui Eminescu, or, nu ştiu ce poate învăţa un copil despre Eminescu în patru ore", spune părintele Şuteu. Nici vestita clopotniţă nu este amenajată aşa cum se cuvine: în scurt timp s-a transformat în spaţiu de depozitare, iar faptul că Eminescu a trecut pe acolo este consemnat într-o scurtă propoziţie din istoricul bisericii. Clopotele au luat şi ele calea celor care le-au apreciat: clopotul dogit, care l-a inspirat pe poet, a ajuns la o biserică reformată dintr-un sat mureşean, iar clopotul mic serveşte pe post de clopoţel în curtea unei şcoli săteşti. Acum vechile clopote au fost înlocuite cu altele acţionate electronic, dar lemnul mai păstrează amprenta vremii când Eminescu abia debuta în literatură.

"Noi am vrea să aducem clopotele înapoi, dar pentru asta trebuie bani şi nu ştiu nici dacă oamenii aceia vor dori să le dea înapoi", povesteşte cu tristeţe părintele. "Peste tot unde mergem îmi spun că nu sunt bani. Am vrut să demarez o acţiune de restaurare a picturii din biserica de lemn, veche din 1814, dar nu am bani nici pentru documentaţie."

A trecut şi 15 ianuarie, iar bisericuţa lui Eminescu a rămas în acelaşi anonimat. Preotul s-a resemnat, probabil îl va mai întreba cineva de poet abia la 15 iunie.