x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Clubul Sportiv Oltchim: Pentru finală sunt 30.000 de cereri de bilete

Clubul Sportiv Oltchim: Pentru finală sunt 30.000 de cereri de bilete

05 Mai 2010   •   00:00
Clubul Sportiv Oltchim: Pentru finală sunt 30.000 de cereri de bilete
Sursa foto: Raed Krishan/Intact Images/Gazeta Sporturilor

"Numărul de solicitari este foarte mare, depăşind cu mult capacitatea sălii şi este imposibil să satisfacem toate cererile. Dintr-o evidenţă, numărul de solicitari depăşeste 30.000 bilete, faţă de capacitatea sălii de 4.700 locuri", a declarat într-un comunicat, Ioan Gavrilescu, preşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.

"Pe adresa clubului s-au primit numeroase solicitari de bilete la Sala Polivalenta pentru meciul retur al finalei Ligii Campionilor din 15 mai 2010, insa niciuna din acestea nu au fost din partea unor parlamentari sau oameni politici.", se arată în comunicat.

"Ne exprimam inca odata scuzele pe aceasta cale in fata suporterilor echipei, precum si a tuturor romanilor interesati de acest mare eveniment din sportul romanesc, pentru inconvenientul creat de capacitatea limitata a Salii Polivalente din Bucuresti. Suntem dezamagiti de faptul că anumite publicatii folosesc un eveniment sportiv, care ar trebui să fie o sărbătoare naţională a sportului, ca formă de manipulare", spune Gavrilescu.

"Totodată, ne exprimăm mâhnirea că nu se releva adevarăta problemă cu care se confruntă activitatea sportivă în România: lipsa unei săli de sport care să poată găzdui desfăşurarea unor evenimente de anvergură. Clubul ar fi bucuros dacă pe 15 mai la meciul retur din finala Ligii Campionilor cu Viborg HK în sală vor fi prezenţi parlamentari sau alţi oameni politici".

"Poate că în felul acesta s-ar vedea roadele investiţiei într-o echipă ca Oltchim şi performanţele acesteia în ultimii ani, iar autorităţile statului vor fi motivate să susţină atât sportul în general, cât şi construcţia unei săli de sport mai mari. Multumim pe aceasta cale tuturor celor care au scos in evidenta unicitatea si importanta reala a finalei, intelegand in acelasi timp si dificultatile generate de organizarea unei asemenea manifestari."

"Mentionam ca in acest moment avem nevoie de calm si de liniste in jurul echipei, care sa permita fetelor sa se concentreze si sa evolueze la capacitatea maxima, deoarece ar fi o mandrie pentru intrega tara ca trofeul Ligii Campionilor la handbal feminin sa ajunga in Romania."

×
Subiecte în articol: observator