x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNCAN: Valori normale ale nivelului de radiații în România

CNCAN: Valori normale ale nivelului de radiații în România

26 Apr 2022   •   18:18
CNCAN: Valori normale ale nivelului de radiații în România

Sistemul de monitorizare a radioactivității mediului de pe teritoriul Ucrainei funcționează normal și nu indică depășiri peste valorile normale, iar măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații, anunță marți CNCAN.

„Sistemul de monitorizare a radioactivității mediului de pe teritoriul Ucrainei funcționează normal și nu indică depășiri peste valorile normale. În prezent, toate instalațiile nucleare de la Cernobîl și de pe teritoriul Ucrainei sunt în stare sigură și nu există un pericol pentru mediu sau populație. Totodată, menționăm că măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații”, potrivit unui comunicat al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN).

CNCAN, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, transmite că urmărește în permanență evoluția situației din punct vedere al monitorizării radiologice.

„În România, nivelul radiațiilor este monitorizat permanent prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Specialiștii din Laboratorul Național de Referință Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 și le transmit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naționali și internaționali, precum și a populației”, potrivit comunicatului de presă.

(sursa: Mediafax)

×