x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNS "Cartel Alfa” acuză autorităţile pentru demiterea şefului Jandarmeriei Bucureşti

CNS "Cartel Alfa” acuză autorităţile pentru demiterea şefului Jandarmeriei Bucureşti

de Diana Scarlat    |    12 Noi 2010   •   00:00

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" acuză autorităţile că au luat decizia de a-l demite pe şeful Jandarmeriei Capitalei, Gavrilă Pop, "pentru că nu a reuşit să provoace dezordine sau acţiuni în forţă care sa creeze victime". Şeful Jandarmeriei Capitalei a fost eliberat din funcţie la ordinul comandantului Jandarmeriei Române, invocându-se motivul lipsei de intervenţie la mitingul din 24 septembrie, acţiunea de protest la care au participat sindicalişti din cadrul a nu mai puţin de 16 federaţii şi structuri sindicale. "Decizia demonstrează faptul că se încearcă pedepsirea tocmai a celor care au vegheat la derularea în condiţii civilizate, democratice, conform legilor în vigoare, a manifestaţiei sindicale", arată CNS "Cartel Alfa" într-un comunicat de presă. Sindicaliştii mai spun că marşul care a fost contestat de autorităţi, pentru care a fost demis Gavrilă Pop, s-a desfăşurat în condiţii absolut legale.

×
Subiecte în articol: observator