x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cod fiscal - Firmele au scapat de controlul fiscului

Cod fiscal - Firmele au scapat de controlul fiscului

08 Dec 2004   •   00:00

Interdictia legala privind vanzarea de actiuni sau parti sociale ale firmelor fara un control fiscal prealabil, prevedere care urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2005, a fost eliminata de guvern printr-o ordonanta de urgenta de modificare a Codului Fiscal.

VECHI. Paragraful respectiv a fost introdus in cadrul dezbaterilor din Camera Deputatilor pentru aprobarea Legii 494/2004 privind modificarea Codului Fiscal. Prin actul normativ mentionat era interzisa cesionarea sau instrainarea actiunilor unei firme fara instiintarea autoritatilor fiscale. Daca o companie voia sa-si vanda sau sa cesioneze actiuni, trebuia sa anunte Fiscul despre aceste tranzactii cu 60 de zile inainte de parafarea lor, astfel incat angajatii acestui organism sa poata face un control financiar-fiscal. Masura avea in vedere instrainarea sub orice forma a actiunilor, cu exceptia celor ce fac obiectul tranzactiilor pe piata de capital ori a partilor sociale sau activelor fixe.

MOTIVE. Autoritatile au explicat ca includerea restrictiei in textul legii a fost determinata de necesitatea reducerii evaziunii fiscale, prin combaterea fenomenului de vanzare a firmelor cu datorii bugetare restante. Dar cum, dupa aparitia legii, prevederea a fost criticata in special de investitorii straini, care au afirmat ca activitatea companiilor va fi mult ingreunata, guvernul a decis eliminarea ei. Legea de modificare a Codului Fiscal va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2005.

Ordonanta de urgenta mai prevede ca producatorii de bauturi alcoolice vor beneficia de amanarea cu sase luni, pana la 1 iulie 2005, a intrarii in vigoare a prevederii potrivit careia pot cumpara banderole pentru marcarea produselor numai dupa plata accizelor aferente cantitatii de bauturi pentru care au solicitat timbre. Conditionarea privind eliberarea timbrelor de marcare a bauturilor alcoolice va fi in vigoare in perioada 1 iulie 2005 - 1 ianuarie 2007. (Florina Zainescu)

×
Subiecte în articol: observator