x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator COD GALBEN de INUNDAŢII în 29 de judeţe

COD GALBEN de INUNDAŢII în 29 de judeţe

10 Iul 2014   •   13:40
 COD GALBEN de INUNDAŢII în 29 de judeţe

Un număr de 14 bazine hidrografice din 29 de judeţe sunt vizate de o avertizare Cod Galben de inundaţii, cu depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă din această seară până vineri la orele 15,00, conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărie a Apelor.

În intervalul 10 iulie, ora 18,00 - 11 iulie, ora 15,00, se instituie Cod Galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), afluenţii Mureşului inferior din judeţele Hunedoara şi Arad, Drincea, Desnăţui, Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Oltului din judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Olt, Vedea-bazin superior amonte s.h. Văleni şi afluenţii săi (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş superior şi afluenţii săi din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, afluenţii Ialomiţei din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, Buzău şi afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău.

De asemenea, scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce pe unele râuri mici din alte bazine hidrografice, situate în zonele de deal şi munte, din judeţele Arad, Albă, Bihor, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Harghita, Covasna, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău şi Vrancea.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri, precizează INHGA.

Avertizarea hidrologică a fost transmisă Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă /IGSU/, Administraţiei Naţionale 'Apele Române' /ANAR/, Ministerului Administraţiei şi Internelor /MAI/, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiilor Bazinale de Apă: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Şiret şi Prut.

×
Subiecte în articol: COD GALBEN inundatii