x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Codul galben de caniculă, valabil luni şi marţi doar în jumătatea de sud a ţării

Codul galben de caniculă, valabil luni şi marţi doar în jumătatea de sud a ţării

13 Iun 2010   •   00:00
Codul galben de caniculă, valabil luni şi marţi doar în jumătatea de sud a ţării

Meteorologii au decis ca avertizarea cod galben de caniculă emisă vineri şi valabilă sâmbătă şi duminică să rămână în vigoare şi luni şi marţi, însă doar în jumătatea de sud a ţării.

Astfel, meteorologii au decis ca, de luni de la prânz şi până marţi seară, jumătatea de sud a ţării să fie avertizată cu un cod galben de caniculă.

"Vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în Oltenia, în Muntenia, în sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade. Tot în aceste regiuni indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, după orele prânzului", arată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) în actualizarea avertizarii iniţiale, potrivit Mediafax.

În plus, meteorologii atenţionează şi asupra faptului că, de duminică după-amiază până marţi, în zonele de deal şi de munte ar putea apărea "manifestări de instabilitate atmosferică".

Întreaga ţară s-a aflat, de sâmbătă de la prânz până duminică după-amiază, sub incidenţa unui cod galben de caniculă.

×
Subiecte în articol: meteo