Codul galben de ninsori va fi prelungit până sămbătă la ora 3.00 pentru şase judeţe din sud-estul ţării, iar pentru celelalte judeţe atenţionate va fi ridicat, dar cantităţile de ninsori ar putea fi mari în nopţile de sâmbătă spre duminică şi, respectiv, de duminică spre luni.
Directorul ANM, Ion Sandu, a declarat, în cadrul videoconferinţei de la Palatul Victoria, că la ora 14,00 va fi ridicat Codul galben, dar vor rămâne sub atenţionare până sâmbătă la ora 3.00 judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.
Vor fi scoase însă de sub atenţionare judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
Sandu a precizat că autorităţile vor trebuie să acorde în zilele următoare o atenţie deosebită Autostrăzii Bucureşti-Constanţa şi judeţelor din Dobrogea.
Sâmbătă, ninsorile vor înceta, dar se vor relua în nopţile de sâmbătă spre duminică şi, respectiv, de duminică spre luni, iar ANM ar putea emite sâmbătă dimineaţă o nouă atenţionare pentru cele şase judeţe, în funcţie de evoluţia vremii.
Căderi de zăpadă mai importante ar putea avea loc, astfel, în cele şase judeţe până luni, la ora 9.00.
În noaptea de luni temperatura va atinge -20 grade Celsius, dar de marţi vremea va reveni la normal pentru această perioadă, iar până la Revelion nu se vor mai înregistra probleme în ceea ce priveşte precipitaţiile.
Sandu a precizat că progonoza de vreme normală, fără probleme, are şanse de 90% de a se confirma începând de marţi.
Vântul va avea cele intensificări foarte puternice în judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomita, Brăila, Buzău şi Galaţi. În total sunt afectate 14 judeţe şi Municipiul Bucureşti.