Controversata frunză care reprezintă brandul turistic al României este utilizată cu succes de multă vreme şi de site-ul www.dico-ecolo.com, care este un dicţionar francez de ecologie.
Mai mult, aceeaşi frunză este utilizată şi de firma Austin Contract Services, care se ocupă cu reciclarea deşeurilor provenite din industrie, agricultură etc., înregistrată în Marea Britanie. Astfel, pe site-ul firmei http://www.acsrecycling.co.uk poate fi observată frunza utilizată de Ministerul Turismului din România pentru reprezentarea brandului turistic al ţării.
De asemenea, o frunză asemănătoare reprezintă şi ecoenergia. Aceasta poate fi observată pe pagina de internet http://tavisunteu.wordpress.com Menţionăm că frunza este utilizată de aceste site-uri cu mult timp înainte de lansarea brandului turistic al României de la Shanghay din 29 iulie 2010.
Asemănarea dintre frunza utilizată de ministerul condus de Elena Udrea şi frunzele afişate de site-urile menţionate mai sus este izbitoare, însă până la clarificarea situaţiei cu firma care a realizat brandul turistic al României ne abţinem de la comentarii. Coincidenţă sau nu... numai specialiştii o pot spune.
Citește pe Antena3.ro