Mai mulţi tineri care au suferit arsuri în incendiul din Clubul Colectiv au fost externaţi în ulti-mele zile, însă calvarul nu s-a încheiat pentru ei. Pentru cel puţin un an, vor purta echipa-mente speciale şi vor veni perio-dic la spital pentru noi operaţii. Specialiştii în chirurgie repara-torie spun că în cazul celor mai tineri dintre ei, recuperarea va dura câţiva ani.
Trei dintre răniţii de la Spitalul Bag -dasar-Arseni au fost externaţi în ajun de Sf. Nicolae, iar o altă tânără dintre cei cu arsuri grave de la Spitalul Floreasca va fi lăsată, astăzi, să meargă acasă. Chiar dacă nu mai sunt în vizorul medicilor 24 din 24 de ore, toţi aceşti pacienţi vor avea nevoie de moni-torizare şi de tratament de până la cel puţin un an, spune prof. Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Floreasca. Asta înseamnă că fiecare pacient trebuie să vină la evaluări periodice, într-un ritm stabilit de medic. „Pe lângă topicele locale - creme, geluri, plăcuţe cu silicon – se folosesc şi echipamente speciale, în funcţie de localizarea cicatricilor: măşti, dacă leziunile sunt la faţă; mănuşi, dacă localizarea este la nivelul mâinilor; tricouri, pentru sechelele de pe trunchi şi axile; ciorapi pentru membrele inferioare”, ne-a explicat prof. Ioan Lascăr, adăugând că aceste echipamente trebuie purtate cel puţin un an de la momentul vindecării chirurgicale. „În cazul cicatricilor care s-au retractat şi formează diformităţi, aspecte mutilante - la nivelul fizionomiei sau disfuncţionale, cu imposibilitatea folo-sirii mâinilor - se impune corectarea utilizând grefe de piele sau lambouri locale. Tratamentul chirurgical şi monitorizarea se pot întinde chiar şi pe durata câtorva ani, atunci când este vorba de copii în creştere sau de cicatrici complexe cu localizare multiplă”, mai spune medicul.
Azi, la Ministerul Sănătăţii, o comisie de specialişti analizează situaţia pacienţilor cu arsuri aflaţi în spitalele din ţară, pentru imple-mentarea unui plan de îngrijire care include recuperarea medicală, asistenţa psihologică şi socială. Dacă există recomandare din partea specialiştilor, ministerul va aproba transferul acestora în spitale din străinătate.
Autorităţile române şi-au dat acordul ca pacienţii cu arsuri să continue tratamentul de recuperare în spita-lele din străinătate în care sunt internaţi