x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coltul verde - Atentie! Radare in Delta Dunarii

Coltul verde - Atentie! Radare in Delta Dunarii

de Alexandru Nastase    |    19 Dec 2006   •   00:00
Coltul verde - Atentie! Radare in Delta Dunarii
20 KM/ORA VITEZA IN REZERVATIE
Autoritatile au decis ca navele de orice tip vor putea circula cu maximum 20 km/h pe lacurile si canalele Deltei. Guvernantii au anuntat ca vor pune radare in Rezervatie, pentru a-i prinde pe contravenienti. Proprietarii de nave rapide s-au cutremurat de ras in fata acestei noi ineptii.

Noul cod pentru navigatie in Delta Dunarii este inca o gaselnita care ameninta sa distruga echilibrul si asa fragil al Rezervatiei Biosferei.

NEPOTRIVIRE. Dintre multele prevederi, cea care iese cel mai tare in evidenta se refera la viteza maxima cu care ambarcatiunile vor putea circula pe lacurile si canalele din Delta. Potrivit art.7 din proiectul de ordin ministerial, viteza navelor si ambarcatiunilor de agrement ce navigheaza pe canalele, lacurile si garlele de pe teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii nu va depasi 20 de kilometri pe ora, iar apropierea de malurile lacurilor este interzisa la o distanta de minimum 50 de metri. In unele dintre canale si garle, viteza ambarcatiunilor nu va depasi 10 km/ora. Toate sanctiunile din noul ordin se vor aplica numai dupa ce va fi rezolvata panotarea perimetrului avut in vedere in ariile protejate din Delta Dunarii. Desi este imposibil, guvernatorul Paul Cononov sustine ca aceasta problema va fi rezolvata pana la deschiderea sezonului turistic. Reprezentantii Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) - cei care au initiat proiectul - spun ca au optat pentru varianta limitarii vitezei in locul celei de a interzice accesul ambarcatiunilor cu motoare puternice, pentru ca in felul acesta vor putea fi monitorizati mai bine contravenientii. Cum? Destul de simplu, in opinia conducerii Administratiei Rezervatiei: in Delta se vor amplasa radare care sa masoare vitezele. Toate bune si frumoase, numai ca la Tulcea sunt kilometri patrati de luciu de apa si sute de kilometri de canale. Astfel de sisteme sunt folosite in strainatate, dar numai in rezevatii care depasesc suprafete de 10 hectare.

TURISM. Noul cod este privit cu groaza de operatorii de turism din Delta. Si asta pentru ca exista croaziere de cateva ore care sunt extrem de cautate de turisti. Cu viteza redusa se poate merge doar pana in apropierea Tulcei, iar turistii nu vor putea vedea mare lucru din frumusetile Rezervatiei. In plus, un drum Tulcea - Periprava prin Delta ar putea dura chiar si o zi si jumatate din cauza restrictiei de viteza. Noul cod de navigatie mai are o problema: contine trasee turistice care pot fi vizitate de turisti. Printre acestea figureaza si zona strict protejata Sacalin-Zatoane, din apropiere de Sfantu Gheorghe. Desi, potrivit legilor, accesul in zona este interzis, noul cod permite intrarea ambarcatiunilor cu motor.

×
Subiecte în articol: observator delta delta dunării