x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EXCLUSIV. Comandantul Spitalului Militar Central a fost demis

EXCLUSIV. Comandantul Spitalului Militar Central a fost demis

18 Oct 2012   •   16:40
EXCLUSIV. Comandantul Spitalului Militar Central a fost demis
Sursa foto: intactimages

Ministrul apărării naţionale a dispus eliberarea din funcţii a comandantului Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), colonelul Aurelian-Emilian Ranetti, şi a şefului Direcţiei Medicale, generalul de brigadă Mihai-Marius Mureşan. Pana la numirea succesorilor, au fost împuterniciti la comanda colonelul Răsvan Hristea (în vederea asigurării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de comandant al SUUMC) şi a colonelul Georgel Adrian Stan (în vederea asigurării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de şef al Direcţiei Medicale). Dupa o prima verificare, care a confirmat concluziile Corpului de Control al primului ministru, Corneliu Dobriţoiu a dispus constituirea unei comisii mixte, care a avut ca obiectiv reanalizarea modului de organizare şi desfăşurare a controlului managerial la Direcţia Medicală şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr.Carol Davila”, inclusiv verificarea modului de implementare a recomandărilor formulate de Corpul de Control al primului-ministru şi de Direcţia audit intern a MApN.Conform broului de presa al MApN, comisia (formată din specialişti ai Secretariatului General, Direcţiei audit intern, Direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor, Corpului de control şi inspecţie şi Direcţiei contrainformaţii şi siguranţă militară) a constatat că o serie de grave deficienţe, cauzate de rezultatele limitate ale managerilor celor două instituţii. În consecinţă, conform sursei citate, cei doi comandanţi au fost eliberaţi din funcţii.

×