x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Combaterea terorismului şi a traficului de droguri, printre priorităţile lui Felix Bănilă la DIICOT

Combaterea terorismului şi a traficului de droguri, printre priorităţile lui Felix Bănilă la DIICOT

16 Mai 2018   •   14:11
Combaterea terorismului şi a traficului de droguri, printre priorităţile lui Felix Bănilă la DIICOT

Combaterea terorismului şi a traficului de droguri se numără printre priorităţile lui Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, potrivit proiectului managerial publicat, miercuri, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). 

"Pe lângă criminalitatea contra securităţii naţionale şi a celei informatice, criminalitatea organizată, cea economico-financiară, traficul de droguri şi terorismul reprezentând fenomene flagelare ce se impun a fi energic şi eficient combătute, acestea fiind de natură a leza în mod grav valori sociale importante şi chiar starea unei naţiuni, mai ales în contextul actual, în care terorismul şi traficul de droguri au devenit recrudescente inclusiv la nivel european, astfel că Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie nu poate fi nici conceput / nici asigurat în afara acţiunilor specifice şi eficiente ale unei structuri specializate în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului", se arată în documentul citat. (continuă) AGERPRES

×
Subiecte în articol: combaterea terorismului Felix Bănilă