Activitatea de producţie la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara a fost oprită, începând de luni noaptea. Administraţia societăţii hunedorene susţine că dezia a fost luată pentru efectuarea unor lucrări de investiţii necesare conformării instalaţiilor de la Oţelăria Electrică la normele de mediu referitoare la poluarea fonică.
Sistarea producţiei survine şi pe fondul unor comenzi mai puţine decât cele necesare unei funcţionări la capacitate maximă a combinatului. ''Activitatea de producţie va fi reluată pe data de 20 martie, interval de timp în care va fi schimbat sistemul de evacuare a zgurii rezultate în procesul de fabricare a oţelului în cuptoarele electrice'', a declarat directorul ArcelorMittal Hunedoara, Remus Păţan - citat de Agerpres. El a explicat că prin investiţiile ce vor fi realizate în secţia Oţelărie Electrică va fi eliminată poluarea fonică în timpul procedurilor de evacuare a zgurii. Aceste lucrări trebuiau executate până la data de 1 aprilie.
Directorul ArcelorMittal Hunedoara a menţionat că, în perioada de întrerupere a activităţii, o parte a salariaţilor va desfăşura lucrări de întreţinere, în funcţie de necesităţi, iar ceilalţi vor fi trimişi acasă, în concediu de odihnă. În acest an ArcelorMittal Hunedoara a funcţionat doar trei săptămâni, prima şarjă de oţel fiind obţinută pe 21 ianuarie, după ce combinatul fusese oprit aproape două luni de zile din cauza lipsei comenzilor. În perioada de stagnare, începută la jumătatea lunii noiembrie 2008, o parte dintre salariaţi a desfăşurat activităţi de întreţinere şi reparaţii, iar alţii şi-au efectuat zilele rămase din concediul de odihnă pe anul 2008. De asemenea, au fost cazuri în care personalul care a stat acasă a fost plătit cu 75 la sută din salariu pentru zilele nelucrate. Combinatul a fost închis total din 22 decembrie 2008, fiind pentru prima oară, în ultimii 80 de ani, când activitatea de producţie în siderurgia hunedoreană a staţionat o perioadă de timp atât de mare. La ArcelorMittal Hunedoara mai lucrează 1.270 de angajaţi.
Citește pe Antena3.ro