x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comerţul cu pesticide ilegale şi contrafăcute, în creştere. Utilitatea acestora, în fabricarea de explozibil - Europol

Comerţul cu pesticide ilegale şi contrafăcute, în creştere. Utilitatea acestora, în fabricarea de explozibil - Europol

de Agerpres    |    13 Ian 2012   •   11:13
Comerţul cu pesticide ilegale şi contrafăcute, în creştere. Utilitatea acestora, în fabricarea de explozibil - Europol

Organizatia de cooperare politieneasca Europol a avertizat vineri asupra cresterii comertului cu pesticide contrafacute si ilegale, care ar putea fi utilizate mai usor decat cele legale in fabricarea explozivilor, informeaza AFP.

'Europol a identificat o crestere a comertului cu pesticide ilegale si contrafacute', a indicat intr-un comunicat organizatia cu sediul la Haga, precizand ca acest trafic aduce organizatiilor criminale 'mai multe miliarde de euro pe an'.

'Este destul de usor sa fabrici explozivi din pesticide, din acest motiv este controlata indeaproape vanzarea lor in circuitul legal, astfel incat sa putem vedea cu usurinta atunci cand exista o achizitie suspecta', a explicat pentru AFP Soren Pedersen, un purtator de cuvant al Europolului. Potrivit acestuia, comertul cu pesticide ilegale si contrafacute nu face obiectul niciunui control, existand 'riscul ca vor fi utilizate in fabricarea explozivilor, deoarece achizitiile suspecte sunt mai greu de observat in circuitul criminal'.

In unele tari din Uniunea Europeana, mai mult de un sfert din pesticidele aflate in circulatie sunt contrafacute sau ilegale, a subliniat Europol, adaugand ca nord-estul Europei este cel mai afectat de acest trafic.

Totodata, organizatia a avertizat in comunicatul sau ca pesticidele contrafacute utilizate in agricultura 'ameninta sanatatea fermierilor si a consumatorilor, constituind un risc pentru mediu'

×