x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisar al Gărzii Financiare Braşov, reţinut pentru o mită de 7.000 de euro

Comisar al Gărzii Financiare Braşov, reţinut pentru o mită de 7.000 de euro

04 Apr 2012   •   13:56

Un comisar al Garzii Financiare Brasov a fost retinut, miercuri, pentru o mita de 7.000 de euro, in schimbul banilor urmand sa protejeze interesele unor societati comerciale, neaplicand amenzi.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) - Serviciul Teritorial Brasov efectueaza cercetari penale fata de inculpatul ion Pironea, comisar in cadrul Garzii Financiare - Sectia Brasov, pentru luare de mita, in forma continuata (patru acte materiale).

Potrivit DNA, in perioada anilor 2008 - 2011, inculpatul Pironea Ion, in calitate de comisar in cadrul Garzii Financiare – Sectia Brasov, i-a pretins reprezentantului unor societati comerciale (denuntator) mai multe foloase necuvenite, constand in bunuri si servicii in valoare de peste 7.000 de euro, in schimbul asigurarii protectiei din partea sa si a colegilor. Protectia consta in aplicarea de sanctiuni minime pentru neregulile constatate cu ocazia controalelor de specialitate efectuate la societatile comerciale pe care le administra denuntatorul.

Inculpatului i s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala. La data de 4 aprilie 2012, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestuia pe o perioada de 24 de ore, urmand a fi prezentat Tribunalului Brasov cu propunere de arestare preventiva pe termen de 29 de zile. (Mediafax)

×