Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, care participă vineri la deschiderea podului peste Dunăre de la Calafat-Vidin, a apreciat că noul pod reprezintă un simbol puternic al politicii regionale a UE, conectând comunităţi şi creând legături de afaceri esenţiale, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.
Johannes Hahn va fi prezent la inaugurare alături de preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, de premierul bulgar Plamen Oreşarski, şi de premierul român, Victor Ponta.
'Astăzi, podul Noua Europă se deschide nu doar pentru trafic, ci şi pentru o întreaga pleiadă de oportunităţi de afaceri şi de cercetare, de pe ambele părţi ale fluviului şi de mai departe. Am convingerea că prin colaborarea dintre România şi Bulgaria, pe care le-am ajutat să încurajeze aplicarea strategiei pentru regiunea Dunării şi care au făcut posibil acest proiect, se vor crea stimulente pentru mai multe conexiuni, care vor determina beneficii enorme pentru ambele ţări', a spus Hahn, potrivit Agerpres.
Citeşte şi O româncă, în echipa comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn
Podul 'Noua Europă' a beneficiat de investiţii UE în valoare de 106 milioane şi este doar cel de-al doilea pod de-a lungul frontierei de 630 km dintre cele doua ţări, după cel de la Giurgiu-Ruse. El are o importanţă strategică vitală pentru UE: o legatură esenţială de-a lungul unei rute care s-ar putea întinde din Europa de Nord, ţările baltice, prin Europa Centrală, România şi Bulgaria şi, în cele din urmă, până în Grecia. Construcţia a început pe baza proiectului podului în 2007, dar planul a fost în discuţie de aproape 15 ani. Strategia UE pentru regiunea Dunării, cu metoda ei unică de cooperare, combinată cu intervenţia comisarului european Johannes Hahn, au determinat finalizarea proiectului.
Podul este o parte esenţială a priorităţilor UE privind coridoarele de transport rutier şi feroviar, estimându-se că va reduce radical timpul de călătorie pentru pasageri şi mărfuri între Europa de Sud-Est, Turcia şi Europa Centrală. Podul îşi va atinge deplinul potenţial atunci când va conecta complet reţelele feroviare şi rutiere modernizate de pe ambele maluri. România şi Bulgaria au început deja să stabilească aceste conexiuni vitale.
Comisia Europeană a monitorizat îndeaproape procesul de construire a podului pentru a se asigura o implementare rapida. Costurile totale ale proiectului au fost de 282 milioane de euro, ele provenind din fonduri UE (106 milioane euro), surse naţionale de finanţare şi investiţii private, sub forma de granturi şi credite.
Podul este construit într-o zonă în care fluviul Dunărea are aproximativ 1.300 de metri lăţime.Podul are aproximativ 1,8 km în lungime şi are 4 benzi de circulaţie rutieră, o singura linie de cale ferată şi piste pentru pietoni şi biciclete.