x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană a emis o alertă privind infectarea cu E.Coli a brânzei din lapte de oaie din România

Comisia Europeană a emis o alertă privind infectarea cu E.Coli a brânzei din lapte de oaie din România

18 Mar 2016   •   12:43
Comisia Europeană a emis o alertă privind infectarea cu E.Coli a brânzei din lapte de oaie din România

Comisia Europeană a emis o alertă referitoare la infectarea cu E.Coli a unui produs de brânză din lapte de oaie din România, ţările afectate de măsură fiind România, Italia, Franţa şi Germania, potrivit site-ului CE, unde se arată că gradul de risc este serios.

Alerta Comisiei Europene, care consideră riscul ca fiind serios,  se referă la categoria lapte şi produse din lapte, produsul fiind brânză din lapte de oaie.

Ministerul italian al Sănătăţii a cerut reevaluarea eficienţei sistemului de alertă sanitară în statele membre UE, după ce analizele au arătat că brânza de la Lactate Brădet pe care a consumat-o copilul de un an şi două luni din Florenţa internat cu sindrom hemolitic-uremic era contaminată cu bacteria E.Coli, a anunţat vineri Asociaţia Unităţilor Sanitare din regiunea Toscana, citată de portalul Firenze Today.

Analizele realizate de autorităţile italiene au confirmat că brânza produsă de societatea S.C. Brădet S.R.L. şi consumată de o familie de români din Peninsulă era infectată cu bacteria E. Coli.

Sursa: news.ro

×