x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană anchetează Red Bull pentru abuz de poziție dominantă

Comisia Europeană anchetează Red Bull pentru abuz de poziție dominantă

de Redacția Jurnalul    |    13 Noi 2025   •   19:15
Comisia Europeană anchetează Red Bull pentru abuz de poziție dominantă

 Comisia Europeană a lansat joi o investigaţie antitrust pentru a evalua dacă compania austriacă producătoare de băuturi energizante Red Bull a restricţionat în mod ilegal concurenţa în sectorul băuturilor energizante, încălcând reglementările UE care interzic abuzul de poziţie dominantă, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Comisia are indicii că Red Bull, producătorul băuturii energizante de 250 ml, ar fi dezvoltat o strategie în Spaţiul Economic European (EEA) de restricţionare a concurenţei din partea producătorilor de băuturi energizante mai mari de 250 ml, în cadrul punctelor de vânzare unde băuturile sunt achiziţionate pentru consum în altă parte, cum ar fi supermarketurile şi magazinele benzinăriilor.

Executivul comunitar efectuează acum o investigaţie aprofundată în acest caz.

"Am iniţiat o anchetă privind presupusul plan al Red Bull de a-şi proteja celebrele sale băuturi energizante de produsele rivale, încălcând reglementările privind concurenţa. Vrem să vedem dacă aceste practici ar putea menţine preţurile ridicate şi limita alegerea de către consumatori a băuturilor energizante. Această investigaţie vine pe fondul eforturilor Comisiei de a aplica reguli de concurenţă în lanţul alimentar de aprovizionare, în beneficiul consumatorilor europeni", a afirmat Teresa Ribera, vicepreşedintă executivă pentru o tranziţie curată, justă şi competitivă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana red bull abuz