x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Nana. Parlamentarii stabilesc pe cine vor chema la audieri în cazul „Ferma Preşedintelui“

Comisia Nana. Parlamentarii stabilesc pe cine vor chema la audieri în cazul „Ferma Preşedintelui“

de Vali Blanaru    |    07 Ian 2014   •   20:27
Comisia Nana. Parlamentarii stabilesc pe cine vor chema la audieri în cazul „Ferma Preşedintelui“
Sursa foto: BOGDAN BARAGHIN / MEDIAFAX FOTO

Senatorii şi deputaţii reuniţi în Comisia Nana îşi încep astăzi activitatea. Parlamentarii vor verifica modul în care fiica cea mare a preşedintelui Băsescu a intrat în posesia celor 291 de hectare de teren agricol din Călăraşi.

Credit pentru preşedinte
Ioana Băsescu a fost singurul român care a obţinut în 2013 un credit de 4,6 milioane de lei de la banca statului CEC Bank, potrivit raportului Comisiei de buget-finanţe din Senat care a anchetat activitatea băncii. Creditul Ioanei Băsescu este cel mai mare împrumut acordat unei persoane fizice. Băsescu a precizat că el a convins-o pe fiica sa să cumpere respectivul teren, deoarece nu a putut să obţină credit din cauza veniturilor prea mici pe care le are.
Oamenii preşedintelui şi-au adus contribuţia la visul lui Traian Băsescu de a deveni fermier. Potrivit unui document prezentat de Antena 3, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a trimis Ministerului Public, Parchetului, dar şi procurorului şef secţie Lucian Papici un document cu informaţii despre mai multe fonduri funciare din România. Printre ele se află şi Comisia locală de fond funciar Nana, localitatea în care familia Băsescu a devenit proprietară. Consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu a fost cel care a intermediat tranzacţia. Consilierul prezidenţial a fost văzut de mai multe ori în comună umblând să cumpere pământ.
Totul a culminat cu declaraţia premierului Victor Ponta, care a spus că în opinia sa preşedintele Băsescu deţinea terenul de la Nana încă dinainte de declanşarea scandalului public pe tema achiziţiei acestei proprietăţi. „Cred că Băsescu a «albit» acest teren. El avea proprietatea de la Nana anterior achiziţiei sale oficiale“, a afirmat Ponta.

Obiectivele comisiei
Toate aceste aspecte vor fi clarificate de comisia parlamentară începând de astăzi. Senatorii şi deputaţii din comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din comuna Nana, judeţul Călăraşi, vor definitiva structura de conducere a comisiei, vor aproba calendarul audierilor, dar şi regulamentul de funcţionare distribuit de preşedintele forului în forma draft la şedinţa din decembrie 2013. Deputatul Eugen Nicolicea a fost votat în decembrie preşedinte al comisiei Nana.
Comisia este compusă din 13 membri, un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, având în vedere că PDL nu şi-a desemnat reprezentanţi în comisie. Din comisie fac parte: Gabriela Firea, Eugen Nicolicea, Ioan Adam, Nicolae Şerban, Mihai Vifor, Adrian Solomon ­ din partea PSD, Mircea Dobra, Iulian Dumitrescu, Costel Alexe, Ioan Cupşa ­ din partea PNL, Vicenţiu Mircea Irimie de la Partidul Conservator, Tanczos Barna de la UDMR şi Teiu Păunescu de la PPDD.
Oficial, comisia de anchetă a celor două Camere se numeşte „Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi“, potrivit draftului de regulament. Obiectivele comisiei sunt verificarea trasabilităţii terenurilor înstrăinate în perioada 1990-2013, pe raza comunei Nana, verificarea situaţiei subvenţiilor încasate de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în perioada verificată, în zona supusă anchetei, verificarea statutului juridic şi a raporturilor de proprietate asupra terenurilor din zona Nana, verificarea structurii de culturi a exploataţiilor agricole şi verificarea legalităţii tranzacţiilor cu terenuri din zona Nana, în perioada 1990-2013. Comisia de anchetă poate invita pentru audiere şi explicaţii orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă ori o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activităţii comisiei de anchetă. Regulamentul mai prevede că împiedicarea în orice fel a activităţii comisiei de anchetă în îndeplinirea atribuţiilor sale se sancţionează potrivit legii penale. Constatările, concluziile şi propunerile comisiei vor face obiectul unui raport final, care va fi depus la Birourile reunite ale Parlamentului în termen de 60 de zile de la înfiinţarea comisiei, votul final urmând a fi dat într-un plen reunite al celor două Camere ale Parlamentului. 

×
Subiecte în articol: ferma presedintelui