x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Complicii hoţilor argentinieni, arestaţi de autorităţi

Complicii hoţilor argentinieni, arestaţi de autorităţi

de Violeta Fotache    |    28 Feb 2011   •   13:51

UPDATE: Surse judiciare ne-au precizat că autorităţile judiciare i-au prins pe cei trei complici români ai jefuitorilor argentinieni pe raza Capitalei. Ei se cazaseră într-un apartament din Sectorul 3. Cei doi argentinieni fugari sunt căutaţi pe plan naţional, daţi în consemn la frontieră. Procurorii vor cere instanţei emiterea de mandate de arestare în lipsă, căutarea lor urmând să fie extinsă şi în afara graniţelor României.

Au fost prinşi complicii jefuitorilor în serie care au atacat în decurs de şase luni de zile două case de amanet şi o bancă. Tribunalul Bucureşti a admis propunerea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de arestare preventivă pentru 29 de zile a trei persoane. Este vorba despre inculpatul C.S.G., acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la furt calificat, E.I. şi E.N., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de complicitate la furt calificat.

Potrivit procurorilor, în urma cercetărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Secţia 11 Poliţie s-au stabilit că la data de 18 august 2010, învinuiţii TGA şi VEE, ambii cetăţeni argentinieni au intrat în incinta unei case de amanet din sectorul 3 al Capitalei de unde, după ce au ameninţat vânzătoarea cu un cuţit şi au legat-o de mâini şi de picioare, au sustras bani şi bijuterii în valoare de 50 000 lei.

Cei doi argentinieni au dat a doua lovitură la 8 octombrie 2010, jefuind o casă de amanet din Sectorul 5. De acolo au sustras bani şi bijuterii în valoare de 113 000 lei, iar la plecare au încuiat uşa de acces în unitate, lipsindu-le de libertate pe cele două vânzătoare.

Ultima lovitură atribuită celor doi argentinieni este cea dată cu două zile înainte de Crăciun, la 23 decembrie. Cei doi nu s-au mai mulţumit cu casele de schimb şi au “evoluat” la bănci. Au atacat o unitate bancară din Bucureşti din Piaţa Alba Iulia. De acolo au sustras un sac de transport valori conţinând suma de 407.000 lei şi au exercitat acte de violenţă pentru a-şi asigura scăparea, părăsind locul faptei cu ajutorul unei motociclete.

Anchetatorii au stabilit că inculpatul CSG i-a ajutat pe cei doi argentinieni la fiecare lovitură “prin punerea la dispoziţie a motocicletei folosite la săvârşirea faptei, înlesnirea valorificării bijuteriilor sustrase şi asigurarea scăpării acestora, primind pentru ajutorul dat suma de 8500 lei şi bijuterii”. La ultimele două jafuri au participat şi complicii EI şi EN, ajutându-i pe hoţi să scape şi să vândă bunuri sustrase. Ei au primit în schimb aproximativ 6000 de euro.

×
Subiecte în articol: jefuitori argentinieni