x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Complicitate criminala cu Vijelie

Complicitate criminala cu Vijelie

26 Aug 2004   •   00:00

OBSERVATOR

Accidentul provocat de Vali Vijelie in 2001, in urma caruia un om a fost ranit grav, continua sa fie trecut cu vederea de magistrati. Desi nu are permis de conducere, Vijelie recidiveaza si in prezent, intimidand politistii de strada cu protectorii sai din Interne.

Vijelie a ranit grav un om

Urmare a dezvaluirilor publicate ieri in Jurnalul National, in care se arata ca Vali Vijelie conduce automobile pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti aduce la cunostiinta opiniei publice detalii legate de accidentul provocat de manelist in anul 2001, pe raza judetului Ialomita.
MIHAI MUNTEANU, ION ALEXANDRU, EDUARD PASCU

Accidentul auto provocat de Vijelie in vara anului 2001 nu s-a lasat deloc cu sanctiuni legale drastice asupra vedetei manelelor. Desi, prin rechizitoriul nr. 1.366/P/2003 din 18.02.2003 al Parchetului de pe langa Judecatoria Slobozia, inculpatul Vali Vijelie a fost trimis in judecata pentru conducere fara permis, acesta sofeaza bine mersi si in prezent. Nimeni, dintre cei abilitati nu este in stare sa explice de ce Vali Vijelie manifesta un dispret constant fata de lege, atat timp cat este inculpat intr-un proces pentru acelasi tip de infractiune. Surse de incredere din IGP ne-au confirmat ca Vijelie este sustinut de anumite cadre cu functii mari in Ministerul Administratiei si Internelor. Si ca de aceea recidiveaza permanent.

VICTIMELE LUI VIJELIE. Referitor la accidentul de acum trei ani, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti s-a marginit doar sa ne trimita un fax la redatie, din care am extras urmatoarele: "S-a retinut ca la data de 9 august 2001, inculpatul Rusu Valentin a condus, fara a poseda permis de conducere, pe DN 2 A, pe traseul Constanta - Bucuresti, autoturismul marca MITSHUBISHI, cu nr. de inmatriculare CT-99-KER, iar pe raza comunei ialomitene Ciochina a fost implicat intr-un accident de circulatie, in conditiile in care acesta nu poseda permis de conducere. Din accident a rezultat decesul a trei bovine care traversau drumul national si ranirea unui pasager aflat in autoturism, care a suferit leziuni ce au necesitat 40-45 de zile de ingriijiri medicale, partea vatamata neformuland insa plangere penala. A fost sesizata Judecatoria Slobozia".

Daca Parchetul Slobozia a impins dosarul lui Vijelie in judecata, procesul, in schimb, se pare ca nu-l sperie deloc pe cantaretul de manele.

Din informatiile pe care le detinem, se pare ca Vali Vijelie va fi scos basma curata din acest dosar.

×
Subiecte în articol: observator vijelie