x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comuna campioanelor

Comuna campioanelor

de Sidonia Silian    |    22 Aug 2008   •   00:00
Comuna campioanelor

TURBUREA ● Crosul "Constantina Diţă Tomescu" pentru copiii consăteni cu medaliata de la Beijing
În cinstea Constantinei Diţă Tomescu, medaliată cu aur la maratonul de la Beijing, primăria comunei gorjene Turburea, în care atleta a crescut, a organizat un concurs cu elevii consăteni, intitulat simbolic "Crosul Constantina Diţă Tomescu".



TURBUREA ● Crosul "Constantina Diţă Tomescu" pentru copiii consăteni cu medaliata de la Beijing
În cinstea Constantinei Diţă Tomescu, medaliată cu aur la maratonul de la Beijing, primăria comunei gorjene Turburea, în care atleta a crescut, a organizat un concurs cu elevii consăteni, intitulat simbolic "Crosul Constantina Diţă Tomescu".

O sărbătoare nostimă, dublată însă cu o lipsă de fair-play crasă. Dorită a fi un pretext ca să-şi manifeste mîndria că în comună se nasc campioni, primăria a organizat un concurs pentru pici în cinstea şi numai în cinstea Constantinei Diţă Tomescu, uitînd că în acelaşi sat a copilărit şi vicecampioana olimpică de la Sydney, Lidia Şimon Slăvuţanu şi care la maratonul de la Beijing a ocupat doar locul opt.

Un banner imprimat cu numele medaliatei cu aur, făcut draperie deasupra străzii din faţa Primăriei şi de care atîrnă două sticle de doi litri din plastic umplute cu apă ca să nu-l ia vîntul, arată elevilor comunei că de aici se va da startul concursului. Sînt cîteva zeci de... sînt mulţi. Copii de ţară, energici. În comună nu există o sală de sport în care să fi învăţat să facă roata sau podul din picioare, mîndria orăşenilor, însă hălăduitul pe cîmpii le-a dat tuturor o formă suplă, ca de căprioare şi plăcere pentru alergat. "Ăsta e şi semnul pe care îl caut atunci cînd vin în satele din judeţ, să caut viitori atleţi. Să fie supli. Şi, de regulă, copii supli la ţară găsesc", povesteşte Mircea Zorilă, antrenorul care a descoperit-o şi pe Constantina Diţă Tomescu, cînd era adolescentă. Avînd obiceiul să caute tineri cu potenţiale aptitudini pentru atletism în toate satele din judeţ, antrenorul a ajuns, pe vremea cînd maratonista avea 17 ani, şi în satul ei, a văzut cum aleargă şi i-a propus să facă naveta zilnic la Târgu-Jiu pentru antrenament. "I-am cerut voie mamei ei, dacă e de acord ca Puşa să facă sport de performanţă, i-am făcut un abonament la tren şi de atunci a făcut zilnic naveta Turburea – Tîrgu-Jiu." Se antrena pe stadionul oraşului şi pe Dealul Cîmpului, un deal la periferia oraşului, folosit drept "traseu pentru antrenament" pentru toţi sportivii. "Iar cînd venea la şcoală, o puneam să facă drumul pe jos, în alergare, 5 km, adică de la casa ei şi pînă unde-i şcoala", adaugă şi profesorul de sport al satului, Marian Cîmpeanu.

MARATONISTE VECINE.
Deşi vecine de case, Constantina Diţă Tomescu şi Lidia Şimon Slăvuţan au avut "trasee" de antrenament diferite. Prima a rămas să se antreneze la Tîrgu-Jiu, iar cealaltă s-a dus la Craiova. "Lidia a fost descoperită cînd era în clasa a noua la Craiova de un antrenor de acolo şi acolo a început să muncească pentru toate medaliile pe care le-a cîştigat de-a lungul timpului", povesteşte mama atletei, Maria Slăvuţan. Odată ajunsă sportivă de calibru, Lidia Şimon Slăvuţan a decis să se mute în America, la fel ca Diţă Tomescu, unde se antrenează să reprezinte România. "Eu sînt foarte mîndră pentru locul opt pe care Lidia l-a obţinut la Beijing, m-am uitat cu sufletul la gură la ea, la televizor", spune Maria Slăvuţan.

LA PRIMĂRIE. Cu riscul de a strica niţel veselia generală, de bucurie pentru victoria atletei vedetă, l-am întrebat pe primar de ce concursul dedicat picilor a fost închinat doar Constantinei Diţă Tomescu şi nu ambelor atlete. Răspunsul: "Acest concurs este la a cincea ediţie. Este un concurs iniţiat de ea, de Constantina Diţă Tomescu, şi se făcea de obicei în septembrie, octombrie, cînd venea acasă. Noi doar l-am devansat puţin", a spus Adrian Ursulescu, primarul comunei Turburea.

LACRIMI
"Am plîns cînd s-a operat acum cîţiva ani, în prag de concurs, ea se pregătise pentru mondiale. Sînt foarte mîndră de ea, la cîte medalii a obţinut. Ea are nişte probleme cu glanda tiroidă, şi eu, ca mamă, aş vrea să renunţe la sportul de performanţă, însă, dacă asta e dorinţa ei, nu mă împotrivesc"
Mama Lidiei Şimon Slăvuţan

AJUTOARE
"Alerga de mică în fiecare zi drumul de acasă pînă la şcoală, cinci kilometri zilnic. Sînt mîndră de ea, eu sînt văduvă de 23 de ani, am crescut cinci copii cu ce-am putut şi eu. Puşa, cînd vine în sat, face cadouri la copiii mai sărmani, dă bani la biserică. Ajută!"
Mama Constantinei Diţă Tomescu

×