x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru

Comunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru

de Mediafax    |    07 Aug 2012   •   06:33
Comunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru

Comunitatea evreiasca din Romania si-a exprimat nemultumirea fata de nominalizarea senatorului Dan Sova, care a negat progromul de la Iasi, in functia de ministru pentru Relatia cu Parlamentul, a declarat presedintele comunitatii evreiesti din Bucuresti, citat de site-ul israelian Ynetnews.

Presedintele comunitatii evreiesti din Bucuresti Erwin Simsensohn a declarat pentru site ca evreii din Romania s-au "infuriat" din cauza ca un politician care a facut unele "declaratii cinice" a fost nominalizat in functia de ministru. Afirmatiile pe care senatorul Dan Sova (PSD, la putere) le-a facut in martie incalca legislatia romana, care interzice negarea Holocaustului, a notat Simsensohn.

"Doar in Romania poti sa negi Holocaustul si apoi sa fii numit ministru", a declarat acesta pentru site-ul Ynetnews. "In ceea ce ne priveste, este inacceptabil", a continuat el, adaugand ca membrii comunitatii sunt "loiali Romaniei si vor coopera cu orice Guvern".

"Vom face orice efort necesar pentru a sustine proiecte care sunt benefice Romaniei. Dar nu vom sta degeaba atunci cand o asemenea persoana este numita ministru", a subliniat Simsensohn.

Sova a provocat reactii in martie, imediat dupa ce a fost numit purtator de cuvant al PSD, afirmand intr-un interviu ca "niciun evreu nu a suferit pe teritoriul Romaniei".

Potrivit site-ului, in pofida faptului ca unii istorici apreciaza ca aproximativ 13.000 de evrei au fost ucisi in cursul progromului de la Iasi, in 1941, Sova a declarat in interviul respectiv ca "in total 24 de evrei au fost ucisi in progromul de la Iasi de catre armata germana".

Ulterior, PSD i-a retras lui Sova functia de purtator de cuvant si l-a trimis la Washington, sa efectueze o vizita "educationala" la US Holocaust Memorial Museum.

In urma vizitei Sova si-a exprimat regretul cu privire la faptul ca declaratia sa a fost neinteleasa, dar a refuzat sa isi ceara scuze, potrivit site-ului israelian.

×