x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Conducerea Loteriei a fost schimbată

Conducerea Loteriei a fost schimbată

17 Feb 2009   •   00:00
Conducerea Loteriei a fost schimbată

Liliana Mincă, de la PC, a fost revocată din funcţia de preşedinte şi director general al Loteriei, la conducerea companiei fiind numit Gheorghe Benea, desemnat de PDL.



Potrivit statutului Loteriei, Adunarea Generală a Acţionarilor numeşte şi revocă membrii Consiliului de Administraţie şi le stabileşte remuneraţia. Loteria este condusă de Consiliul de Administraţie, iar unul dintre membri este desemnat prin ordin al Ministrului Finanţelor şi îndeplineşte funcţia de preşedinte. Surse din PDL au declarat, încă de săptămâna trecută, că formaţiunea politică l-a desemnat pe Gheorghe Benea, fost candidat pentru Senat într-un colegiu din Cluj şi director al societăţii Metalurgica Transilvană din Aiud, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie la Loteria Română. Liliana Mincă a preluat conducerea Companiei Naţionale Loteria Română în martie 2006, după revocarea din funcţie a lui Nicolae Cristea.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: romania