x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Connect-R: Sunt mândru că sunt ţigan. Iniţiativa lui Sarkozy este excelentă, ne fac de râs

Connect-R: Sunt mândru că sunt ţigan. Iniţiativa lui Sarkozy este excelentă, ne fac de râs

25 Sep 2010   •   00:00
Connect-R: Sunt mândru că sunt ţigan. Iniţiativa lui Sarkozy este excelentă, ne fac de râs

Declarat ultima senzaţie din hip-hop-ul românesc, Connect-R declară, într-un interviu difuzat de Euronews, că este mândru că este ţigan, dar, cu riscul de a-şi dezamăgi conaţionalii, este de acord cu iniţiativa "excelentă" a lui Nicolas Sarkozy de expulzare a romilor din Franţa, pentru că aceştia "ne fac de râs". 

"Am ţinut mult la rădăcinile mele şi mai ţin un pic şi acum. Spun că mai ţin un pic, comparând trecutul cu ceea ce se întâmplă acum. Înainte, ţiganii aveau multe alte activitaţi: arta, meseriile legate de artă, poezia ... Ţiganul modern s-a schimbat mult. Şi este dureros ceea se întamplă, este dureros. Aceşti oameni rămân la marginea marilor oraşe şi ne fac de râs. În urmă cu câţiva ani Sarkozy a susţinut intrarea României în UE. Nu cred că ce se întamplă acum este premeditat. Şi, cu riscul de a-mi dezamăgi semenii, consider că este o iniţiativă excelentă", a declarat Connect-R.


Connect-R a primit premiul pentru cel mai bun cântec, în luna iulie la gala Romanian Music Awards 2010, purtând un tricou alb pe care era scris cu negru "Sunt ţigan".
"A fost un act curajos pentru că România este o ţară cu oameni cu foarte multe prejudecăţi împotriva noastră. Mi-am zis că este o strategie perfectă. Sunt un ţigan care şi-a depăşit condiţia (...) Este un nonsens să foloseşti cuvântul "ţigan" ca o insultă pentru oameni ca mine, care putem face lucrurile diferit. Am vrut să arăt semenilor mei că se poate şi altfel", a spus Connect-R.El a precizat că s-a lovit de nenumărate ori de prejudecăţi şi de comentarii de genul: "Este un cântec bun, el cântă bine, versurile sunt bune, mesajul este bun, dansul este bun, păcat că e ţigan".

Singura soluţie, în opinia sa, pentru rezolvarea problemelor actuale este educatia, şi muzica.
"Există o legendă potrivit căreia atunci când Dumnezeu împărţea meseriile ... artizani, decoratori, doctori, ingineri ... A împărţit totul ... Ultimul sosit a fost ţiganul, cu pene în păr, ieşise din coteţ, pentru că era leneş, ca întotdeauna... Atunci l-a întrebat pe Dumnezeu, şi mie, ce-mi dai? Dumnezeu i-a răspuns că nu mai are nimic, că a ajuns prea târziu. Atunci ţiganul s-a întors să plece, dar Dumnezeu, bun cum este, i-a spus: "Stai o clipă, am totuşi să-ţi dau ceva". Şi i-a dăruit o vioară. Ar trebui sa existe o lege prin care să profităm de muzică - una dintre marile calităţi pe care le avem".

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă tigan connect-r