x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Consiliul Europei a decis suspendarea apartenenţei Rusiei din cauza atacului asupra Ucrainei

Consiliul Europei a decis suspendarea apartenenţei Rusiei din cauza atacului asupra Ucrainei

25 Feb 2022   •   18:27
Consiliul Europei a decis suspendarea apartenenţei Rusiei din cauza atacului asupra Ucrainei

"Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, a cărui preşedinţie este deţinută de Italia, a luat decizia de a exclude Federaţia Rusă dintre membrii săi", a anunţat Di Maio într-un comunicat.

"În conformitate cu Statutul Consiliului Europei, Comitetul de Miniştri a decis astăzi suspendarea Federaţiei Ruse din drepturile de reprezentare în Comitetul de Miniştri şi în Adunarea Parlamentară, cu efect imediat, ca urmare a atacului armat comis de Federaţia Rusă asupra Ucrainei. Decizia adoptată astăzi înseamnă că Rusia rămâne membră a Consiliului Europei şi parte în convenţiile relevante ale Consiliului Europei, inclusiv în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", anunţă organizaţia, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

"Judecătorul ales la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din partea Federaţiei Ruse rămâne, de asemenea, membru al instanţei, iar sesizările împotriva Federaţiei Ruse vor continua să fie examinate şi vor fi decizii ale instanţei. Suspendarea nu este o măsură finală, ci temporară, lăsând deschise canale de comunicare", precizează Consiliul Europei (CoE).

 

×