x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Consiliul Judeţean Bihor instaurează haosul prin segregare etnică

Consiliul Judeţean Bihor instaurează haosul prin segregare etnică

de Teodora Ivan    |    27 Ian 2011   •   17:22

În prima şedinţă din acest an a plenului Consiliului Judeţean Bihor, conducerea instituţiei a reuşit să detoneze o adevărată “bombă” cu ceas, propunând pe ordinea de zi aprobarea Regulamentului de reorganizare a instituţiilor publice de cultură aflate în propria subordine, mai precis a Teatrului de Stat, Teatrului pentru Copii şi Tineret Arcadia şi a Filarmonicii Oradea. Regulamentul, sub forma propusă de executivul CJ Bihor, nu face altceva decât să separe secţiile române de cele maghiare de la cele trei instituţii amintite mai sus, ajungându-se, în esenţă, la desfiinţarea Teatrului de Stat şi a Teatrului pentru Copii şi Tineret Arcadia, prin reorganizarea acestora şi a Filarmonicii. Concret, în urma reorganizării, se vor înfiinţa Instituţia Publică de Cultură “Iosif Vulcan” şi Instituţia Publică de Cultură “Szigligeti Ede”. Instituţia “Iosif Vulcan” va prelua de la cele trei instituţii existente în prezent trupa română a Teatrului de Stat, trupa română a Teatrului Arcadia şi ansamblul folcloric Crişana al Filarmonicii, urmând să aibă în final 126 posturi. Cea de-a doua nouă instituţie, “Szigligeti Ede”, va prelua trupa maghiară a Teatrului de Stat, secţia maghiară a Teatrului Arcadia şi ansamblul folcloric Nagyvarad al Filarmonicii, urmând să numere 125 posturi. În urma reorganizării, Filarmonica ar urma să rămână doar cu Orchestra Simfonică, adică 111,5 posturi. Dacă în prezent cele trei instituţii au, în total, 389 posturi, prin reorganizare şi înfiinţarea celor două instituţii, “Iosif Vulcan” şi “Szigligeti Ede”, numărul posturilor va scădea, cu tot cu Filarmonica, la 311,5. Rezultând, aşadar, o economie modestă, de mai puţin de 80 de posturi.

“Nu mă las până nu ajung în proces cu dvs. la CEDO”

Marius Aron, directorul executiv al Teatrului pentru Copii şi Tineret Arcadia, căruia preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, i-a interzis iniţial să vorbească în plen, le-a reamintit consilierilor judeţeni că şi datorită lui, ca fost revoluţionar în decembrie 1989, au fost aleşi de electorat în mod democratic, motiv pentru care are şi dreptul să vorbească liber. Aron susţine că nu înţelege mişcarea conducerii executive a CJ Bihor, cu atât mai mult cu cât pe 28 decembrie 2010 a încheiat cu ordonatorul de credite un contract de management pe o perioadă de cinci ani. În plus, “Teatrul Arcadia nu poate fi desfiinţat de Consiliul Judeţean, pentru că a fost înfiinţat de Guvern în 1955, şi numai Guvernul îl poate desfiinţa acum. Teatrul Arcadia este cel mai bun din ţară sub raportul veniturilor proprii, fiindcă anul trecut 11,2% din bugetul nostru a provenit din veniturile proprii. Voi cere prefectului să nu dea aviz de legalitate acestor hotărâri, pentru că ele sunt ilegale. Noi, ca manageri în funcţie, nu am fost consultaţi înainte de adoptarea acestor hotărâri”, a mai afirmat Aron, încheind: “Nu vă jucaţi cu mine! Nu mă las până nu ajung în proces cu dvs. la CEDO”.

Segregarea etnică de la nivelul instituţiilor de cultură bihorene ar fi fost girată de toţi liderii locali ai partidelor parlamentare, prezenţi într-o întrunire taină ce ar fi avut loc săptămâna trecută, la iniţiativa UDMR.

×