x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constanta - Copil mort, ascuns in Spitalul Judetean

Constanta - Copil mort, ascuns in Spitalul Judetean

de Emilia Sava    |    30 Noi 2006   •   00:00
Constanta - Copil mort, ascuns in Spitalul Judetean

Dupa ce Spitalul Judetean Constanta a fost scena mai multor scandaluri, cel mai recent exemplu fiind cazul invaziei de gandaci din saloanele bolnavilor, institutia medicala este din nou obiect al reclamatiilor. Parintii unui bebelus acuza medicii de la spital ca le-au ascuns moartea copilului lor timp de o luna si jumatate.

Familia locuieste intr-un sat din apropierea orasului Navodari si spune ca micutul a venit pe lume in vara, dar ca avea probleme cu inima. Ei l-au lasat in spital si sustin ca, de fiecare data cand au vrut sa il viziteze, li s-ar fi interzis acest lucru. Parintii mai afirma ca ultima oara cand s-au interesat de el, medicii le-au spus ca sugarul se afla internat la Reanimare, dar ca starea lui s-a ameliorat. Mama copilului, Simona Dumitru, a declarat ca micutul a fost inregistrat la nastere si ca medicii aveau adresa lor pentru a-i anunta daca se intampla ceva. Acum doua zile insa, oamenii au aflat ca bebelusul murise in urma cu o luna si jumatate si au fost trimisi la morga, unde au primit trupul neinsufletit intr-o punga.

APARAREA. Angajatii spitalului au facut front comun pentru a respinge acuzatiile. Directorul unitatii, dr. Ioan Tofolean, spune ca sugarul a fost abandonat la nastere si ca este imposibil ca parintilor sa le fie interzisa vizitarea lui. Si reprezentantii Serviciului de Anatomie Patologica, alaturi de cadrele medicale din Clinica de Pediatrie, spun ca, dupa ce fetita a decedat, au incercat in repetate randuri sa anunte familia sa vina sa o ia, dar fara succes. Cazul e anchetat de conducerea spitalului si de reprezentantii Autoritatii Judetene de Sanatate Publica.

×
Subiecte în articol: observator