Încheierea exerciţiului Tobruq Legacy 2017 (TL17), desfăşurat în perioada 12-22 iulie simultan în Republica Cehă, Lituania şi România, sub conducerea forţelor armate ale SUA în Europa, a fost marcată sâmbătă printr-o festivitate organizată la baza militară aeriană din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu.
Potrivit şefului comandamentului Armatei a zecea de apărare antiaeriană şi antirachetă a SUA în Europa, col. David. E. Shank, TL17 a fost un exerciţiu reuşit.
''Tobruq Legacy a fost un exerciţiu foarte bun, un exerciţiu care ne-a reuşit. Am avut ocazia să aducem împreună zece naţiuni care au participat nu doar cu soldaţi, dar şi cu armament tactic. Am avut pe lângă cele zece ţări care au participat, şi alte 12 ţări care au observat exerciţiul'', a spus Shank.
Întrebat despre momentele dificile ale exerciţiului militar, el a declarat că acestea ţin de limbaj şi echipamente, fiind vorba de militari din diferite ţări.
''Atunci când ai împreună mai multe ţări care participă la un exerciţiu sunt întotdeauna dificultăţi şi trebuie să reuşeşti să treci peste ele. (...) De fiecare dată când aduci împreună mai multe ţări, este dificil atât din punctul de vedere al limbajului, cât şi al echipamentului pe care ei îl au, pentru că sunt echipamente diferite şi nu este uşor să le integrezi şi să-i înveţi pe fiecare să lucreze cu ele. Este un lucru cu care ne confruntăm zi de zi, nu doar într-un exerciţiu cum a fost Tobruq Legacy", a afirmat colonelul american.
Adjunctul comandantului armatei SUA în Europa, maj. gen. Timothy McGuire, a precizat că a fost foarte bună cooperarea militarilor români şi americani, la toate exerciţiile desfăşurate în ultima perioadă.
''Nu sunt pentru prima dată aici (n.r. - în România), iar cooperarea cu românii a fost mereu foarte bună. Am avut exerciţii, nu doar Tobruq Legacy, au fost exerciţii care s-au desfăşurat şi în Câmpia Turzii, şi la Borduşani şi la Cincu, toate au fost foarte reuşite şi sunt foarte mulţumit de ceea ce s-a întâmplat", a spus McGuire.
El a mai afirmat că după fiecare exerciţiu militar se fac analizele de rigoare şi se decide ce trebuie îmbunătăţit.
Referitor la TL17, generalul de flotilă aeriană Teo Toader, locţiitorul şefului comandamentului forţelor întrunite din România, a spus că a fost un exerciţiu de foarte mare însemnătate.
''Acest comandament este practic în proces de afirmare, pentru noi a fost prima experienţă semnificativă prin care ne-am dislocat un punct de comandă înaintat cu care am coordonat toate activităţile de pe teritoriul României. (...) TL17 a fost un exerciţiu de foarte mare însemnătate şi vorbesc din perspectiva forţelor întrunite prin care acest exerciţiu a culminat prin partea de apărare şi antirachetă, crucială pentru libertatea de mişcare a forţelor de la sol. Exerciţiul a încununat activităţi ale Forţelor Aeriene Române şi forţelor celorlalte state participante. Un efort deosebit al colegilor americani, al colegilor din celelalte state care au trimis aici observatori, au fost foarte interesaţi de acest exerciţiu. (...) Ne pregătim, ne instruim împreună pentru a putea face faţă oricărei provocări. Ştim că urmează perioade provocatoare, ştim că este bine să fim pregătiţi, este bine să fim integraţi, este bine să avem încredere reciprocă'', a subliniat generalul de flotilă aeriană român.
Conform acestuia, anumite proceduri militare trebuie ajustate pentru ca nivelul interoperabilităţii să fie mai înalt.
''Categoric, orice eveniment de instruire lasă uşa deschisă şi pentru posibilităţi de îmbunătăţire, este clar că sunt proceduri care trebuie ajustate astfel încât nivelul de interoperabilitate să fie mai înalt, este vorba de coordonare pe timpul acţiunilor astfel încât rezultatul acestora să fie eficient", a spus Toader.
Întrebat dacă la TL17 au fost observatori şi din partea Rusiei, el a afirmat că aceştia au participat la exerciţiile de la Cincu, Râureni şi Borduşani.
''La acest exerciţiu, nu. A fost în schimb o participare din partea Rusiei la vizita efectuată de către colectivul OSCE prin intermediul căreia au fost dislocaţi în patru locaţii ale exerciţiului, la Cincu, Râureni, Boduşani şi urmau să meargă şi la Smârdan, dar au renunţat în ultimul moment pentru că au fost foarte multe evenimente importante în cele trei locaţii. S-a manifestat transparenţă din partea tuturor, din partea României ca first nation, din partea SUA, conducător al acestui exerciţiu, vorbesc de USAREUR, în care li s-au prezentat toate evenimentele de instruire şi li s-au prezentat lideri esenţiali de pe locaţii cu care au putut să schimbe diferite opinii şi să pună diverse întrebări şi să primească răspunsuri'', a afirmat Teo Toader.
El a precizat că TL17 nu a vizat ''sub nicio formă'' Rusia, răspunzând unei întrebări în acest sens. "A vizat pregătirea noastră comună pentru a face faţă unei posibile agresiuni, nu am vizat nicio direcţie, niciun stat, am vizat doar o bună pregătire, o interoperabilitate, o integrare de capabilităţi'', a precizat generalul de flotilă aeriană.
Programul Zilei Distinşilor Vizitatori pentru exerciţiul Tobruq Legacy 2017 (TL17), eveniment desfăşurat sâmbătă, a inclus, pe lângă prezentarea unor imagini video din timpul antrenamentelor şi cu anumite tipuri de echipamente militare, premierea unora dintre militari. Totodată, a fost organizată o expoziţie cu tehnică militară.
Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, TL17 este un exerciţiu de apărare antiaeriană care s-a desfăşurat, în perioada 12 - 22 iulie, simultan în trei ţări, Republica Cehă, Lituania şi România, în cadrul căruia au participat aproximativ 1.600 de militari. TL17 demonstrează interoperabilitatea între multiple structuri de forţe de apărare aeriană din Europa şi contribuie la consolidarea eforturilor de descurajare la nivel NATO. În România, militari din ţări membre NATO au participat la secvenţe ale exerciţiului TL17 în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu şi în Tabăra de Instrucţie şi Poligonul de Trageri Sol-Aer de la Capu Midia.
TL17 este un exerciţiu de sprijin al Saber Guardian 2017 (SG17). SG17 este cel mai mare exerciţiu desfăşurat în regiunea noastră, în perioada 11-20 iulie, unde au participat 25.000 de militari, din 22 de ţări aliate şi partenere. Exerciţiul, condus de Forţele Terestre ale SUA în Europa (USAREUR), s-a desfăşurat pe teritoriile naţionale ale Bulgariei, României şi Ungariei.