Primarul municipiului Buzăului, Constantin Boșcodeală, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Brașov la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Gloria". Instanța l-a condamnat pentru două infracțiuni de abuz în serviciu și l-a achitat pentru cea de-a treia infracțiune pentru care a fost trimis în judecată de DNA. Sentința nu este însă definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.
Primarul Boșcodeală a declarat, la scurt timp după aflarea deciziei, pentru Agerpres, că "sentința este nedreaptă" și că va face apel la Curtea de Apel Brașov.
În vara lui 2013, primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzația de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. În rechizitoriu se preciza că, în perioada 2002-2008, edilul ar fi acordat ilegal societății care deținea echipa de fotbal Gloria Buzău cinci milioane de lei, din bugetul local, și că a asigurat folosința gratuită a complexului sportiv, încălcând prevederile legislației în vigoare.