x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constantin Rotaru: Nu avem nevoie de alt guvern, avem nevoie de altă politică!

Constantin Rotaru: Nu avem nevoie de alt guvern, avem nevoie de altă politică!

de Corina Andriuta    |    11 Aug 2010   •   00:00

Intenţia PDL, de a remania guvernul condus de Emil Boc pentru ca actuala guvernare să recâştige încerederea populaţiei, reiterată de marţi de Sever Voinescu, nu pare una interesantă politic pentru fostul deputat Constantin Rotaru – în prezent liderul comuniştilor din România. Mai mult, Rotaru îl vede pe Băsescu ca pe un personaj mai rău pentru români decât fostul dictator Nicolae Ceauşescu!



„Este clar că avem mare nevoie de schimbarea guvernării, dar nu aşa cum gândeşte Sever Voinescu sau PDL. România nu are nevoie neapărată de un nou guvern ci de o nouă politică, una axată pe nevoile sociale şi nu pe nevoi venite în beneficiul celor care ne conduc”, a spus Rotaru pentru jurnalul.ro.

Liderul recent reînfiinţatului Partid Comunist Român este convins că Ceauşescu nu le-a produs românilor atâta rău pe  cât a reuşit Traian Băsescu în cei şase ani de când este preşedinte. „Eu merg pe premisa că nicio dictatură nu este de aplaudat sau de susţinut. Chiar dacă par să nu am susţinerea evenimentelor, eu vă spun că până în 1989 nu a fost vorba despre o dictatură. Dacă ne rezumăm strict la perioada lui Ceauşescu eu spun că putem vorbi despre conştientizarea răspunderii omului faţă de cele pe care le făcea. Nici astăzi nu putem vorbi despre o dictatură, din păcate astăzi vorbim de ceva mult mai grav. Vorbim despre anarhie! S-a tot spus că pe vremea lui Ceauşescu nu exista libertatea de exprimare, un lucru cu adevărat grav într-o societate normală. Dar vă întreb eu: Câtă libertate de exprimare are vreun deputat sau senator PDL şi premierul Emil Boc în faţa lui Traian Băsescu? De aia spun că nu e nevoie doar să schimbăm guvernul lui Boc. E nevoie de mult mai mult”, opinează Constantin Rotaru.

×
Subiecte în articol: observator