x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Contraatac: Şoferul lui SOV, plângere penală împotriva procurorului Iacob

Contraatac: Şoferul lui SOV, plângere penală împotriva procurorului Iacob

Publicat la 11 Oct 2010 00:00 Modificat la 11 Oct 2010 00:00
Contraatac: Şoferul lui SOV, plângere penală împotriva procurorului Iacob
Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Avocatul şoferului lui Sorin Ovidiu Vîntu, Alexandru Stoian, a depus azi la Procuratură o plângere penală împotriva Procurorului-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme, Marius Iacob, pe care îl acuză, printre altele că "nu există nici macar indicii - respective presupunerea rezonabilă - asupra comiterii de către acesta a faptei inculpate - de complicitate la favorizarea infractorului" şi că a difuzat informaţii presei.

Citeşte sinteza plângerii penale

×
Subiecte în articol: observator